Trucuri pentru o vacanţă reuşită şi cu bani puţini

Trucuri pentru o vacanţă reuşită şi cu bani puţini

Poţi petrece câteva zile de concediu la mare sau în oraşe europene cu un buget redus. Pentru a avea o vacanţă ieftină trebuie însă să vânezi reducerile agenţiilor de turism şi ofertele aeriene

Fie că vorbim despre tarifele la biletele de avion, de cazare sau de masa la restaurant, o simplă căutare pe Internet te poate ajuta să economiseşti bani şi să te înscrii în bugetul estimat. Potrivit unui sondaj realizat de ivox.ro, românii plănuiesc să chetuiască pentru o vacanţă între 300 şi 500 de euro. O vacanţă ieftină începe cu economii Cine îşi cumpără vacanţa din timp poate beneficia de reduceri de până la 35% la pachetele turistice. Potrivit lui Traian Bădulescu, consultant în turism, dacă vrei să plăteşti cât mai puţin pentru o săptămână de concediu la mare în perioada de vară, ar trebui să te mobilizezi de prin ianuarie, astfel ca până la finalul lunii martie să ai deja achitată vacanţa. În acest fel profiţi de cele mai bune preţuri oferite de agenţii. Pentru sezonul de iarnă, early- bookingurile nu prea funcţionează, reducerile mari fiind puţine. Potrivit lui Traian Bădulescu, bulgarii, turcii şi grecii oferă reduceri şi în sezonul de iarnă dacă îţi achiziţionezi vacanţa din timp. Austriecii nu lasă la preţ mai mult de 5%. Biletul de avion mai ieftin îţi dă bătăi de cap Şi biletul de avion este mai ieftin dacă îl cumperi cu câteva luni bune înainte sau dacă profiţi de promoţiile oferite de companiile aeriene. De exemplu, cu Blue Air poţi zbura până la Bologna cu 40 de euro, până la finalul lunii octombrie. Economii faci şi dacă alegi zboruri la ore pe care marea majoritate a turiştilor le evită, şi dacă alegi să zbori joia. Economiile pot ajunge şi la circa 40 de euro. De asemenea, dacă eşti la vânătoare de oferte, nu ezita să-ţi fracţionezi zborul, mai ales dacă este unul mai lung şi îl poţi "petici" cu o cursă low-cost. Apelează la cartea de credit În loc să achiţi totul cu banii jos, pune-ţi la treabă cartea de credit. Potrivit unui studiu realizat de Card Hub, şi citat de revista Time, dacă achiţi totul electronic vei plăti, în medie cu circa 7,8% mai puţin decât dacă ai schimba valută la bancă şi cu circa 14,7% mai puţin decât dacă ai apela la casele de schimb de pe aeroporturi. Visa şi MasterCard oferă rate de schimb mai avantajoase. Dacă vrei cazare ieftină, merită să arunci un ochi pe priceline. com, unde poţi afla posibilităţi ieftine de cazare sau poţi alege să dormi câteva nopţi într-un hostel. O noapte de cazare la Roma, de exemplu, într-un hostel porneşte de la 22 de euro şi nu depăşeşte 50 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News