Gențile din piele revin la modă, iar cele vintage sunt din ce în ce mai populare printre cei care le apreciază și vor să fie în tendințe. Drept urmare, dacă dorești să fii admirat și invidiat de cei din jur, a venit vremea să scoți din debara vechea geantă pe care ai păstrat-o în amintirea bunicilor și să o recondiționezi. Există o serie de trucuri care îți permit să elimini mirosurile neplăcute și să-i redai aspectul din vremurile bune.
Stilul vintage este din nou la modă, iar posesorii unor haine sau accesorii vechi, de pe vremea bunicilor sau a părinților sunt priviți cu invidie. De altfel, numărul celor care scotocesc prin vechile garderobe sau care bat târgurile de vechituri în căutarea unor chilipuri este din ce în ce mai mare.
Un astfel de accesoriu, la mare preț, este geanta de piele. Fie că este vorba despre cea pe care o ții în debara, amintire de la părinți sau de la bunici, fie că ai găsit-o pe una dintre tarabele din talcioc, dacă vrei să fii în trend, e musai să ai o geantă de piele vintage. Gențile vintage din piele sunt la mare prețuire și îi fac pe toți să te invidieze.
Există însă o problemă. După mulți ani în care a stat ascunsă într-un debara de vechituri sau într-o magazine, o astfel de geantă capătă un miros foarte urât, iar vopseaua se poate să se fi șters. Nu vă faceți griji, dacă este vorba doar de atât, sunt soluții care vă pot ajuta să eliminați foarte ușor problema.
Cum puteți scăpa de mirosurile neplăcute
Înainte de aceasta, este bine să vă asigurați că pielea este intactă și nu este mucegăită sau putrezită. Fiind un material organic, pielea poate putrezi sau mucegăi, în condițiile în care mediul de depozitare nu este suficient de uscat. Aceasta chiar și în condițiile în care a fost tratată. Deci, asigurați-vă că geanta este intactă înainte de a vă apuca de alte operațiuni.
Pentru refacerea aspectului, dacă nu este o culoare ieșită din comun, vă puteți adresa unui marochiner care să curețe geanta de piele și să o vopsească.
Ca să eliminați mirosurile urate trebuie să o scoateți al aer. Puneți câteva ziare în interior și lăsați-o deschisă, pe balcon, dar nu în bătaia soarelui. Soarele distruge pielea.
După câteva zile, umpleți o șosetă cu bicarbonat de sodiu, strângeți-o la gură și puneți-o în geanta închisă, de această dată. Bicarbonatul de sodiu elimină mirosurile neplăcute și este o soluție folosită, în trecut de bunicile noastre. Șoseta cu bicarbonat trebuie să stea în geantă câteva zile pentru a produce efecte.
Lavanda dă un miros plăcut
Mai apoi, după ce bicarbonatul de sodiu și-a făcut treaba și a absorbit mirosurile neplăcute, puneți într-un castron cu apă călduță câteva picături de detergent de vase. Înmuiați un burete moale în apă, stoarceți-l și apoi curățați cu atenție pielea. După ce ați făcut acest lucru, spălați bine buretele, astfel încât să nu rămână nicio urmă de detergent de vase și curățați din nou geanta.
La final, după încheierea tuturor acestor operațiuni puteți să vă parfumați geanta vintage cu un săculeț cu lavandă sau oregano.
În câteva zile, mirosurile neplăcute vor fi eliminate total, iar geanta va mirosi grozav și va fi gata pentru a fi folosită.