
În Luna Curăţeniei, primăria Sectorului 6 spală zilnic trotuarele cu şampon, după cum se anunţă într-un comunicat al instituţiei numite.
Deşi ar putea fi un punct de atracţie pentru aurolacii dornici de o baie gratis, spălarea cu şampon a trotuarelor este doar o etapă a Lunii Curăţeniei. Cei din canale se pot gândi chiar să perforeze gurile de canal, pentru a beneficia, în "locuinţă", de apă curentă, gata şamponată.
Lăsând gluma deoparte, Luna Curăţeniei a început la data de 17 martie şi va lua sfârşit la 18 aprilie.
Programul are patru obiective principale:
I - salubrizarea generală a sectorului (17 martie – 18 aprilie 2009) II - salubrizarea spaţiilor verzi (17 martie - 13 aprilie 2009) III - salubrizarea şcolilor, căminelor, grădiniţelor (30 martie - 10 aprilie) IV - curăţenia pascală (13 martie - 18 aprilie)