Tronsonul Șoimuș - Simeria din A1 rămâne ÎNCHIS

Tronsonul din autostrada A1, între localitățile Șoimuș, unde se găsește nodul rutier Deva, și Simeria, rămâne închis circulaţiei. Anunțul a fost făcut miercuri de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Tronsnul a fost închis pentru lucrări în data de 10 octombrie, când au început efectiv lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). Termenul de finalizare a acestora era 15 noiembrie, conform anunțului inițial al CNAIR.

”Antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL - Spedition UMB SRL a solicitat prelungirea închiderii circulației pe tronsonul de autostrada A1, între km 353+660 și km 368+650, cuprins între Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria și devierea traficului pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, în perioada 16 – 29 noiembrie. Având in vedere faptul că execuția lucrărilor necesare realizării conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție) se află într-un stadiu avansat, Antreprenorul depune eforturi în vederea deschiderii traficului, pe tronsonul de autostrada A1, intre km 353+660 si km 368+650, cuprins intre Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria în cel mai scurt timp posibil”, anunță oficialii DRDP Timișoara.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.