Troleibuzul turistic „Chișinău Sightseeing” va fi relansat, pe o nouă rută, potrivit unui anunț făcut de Regia Transport Electric Chișinău.
Circulația troleibuzului turistic „Chișinău Sightseeing”, reluată
Regia a anunțat lansarea celei de-a doua rute a troleibuzul turistic „Chișinău Sightseeing”.
Din 20 aprilie, pasagerii - turiști sau localnici - vor putea descoperi un nou traseu ce include obiective precum Teatrul Național „Mihai Eminescuˮ, Monumentul „Trenul Dureriiˮ sau Casa lui Alexandru Plămădeală, potrivit unui anunț făcut pe Facebook de Regia Transport Electric Chișinău (RTEC).
Potrivit primăriei din Chișinău, troleibuzul turistic va circula în fiecare zi de weekend, pe o rută care va parcurge circa 40 de atracții turistice, printre care Sala cu Orgă, Gara, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, Casa lui Alexandru Plămădeală, Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.
Pe parcursul călătoriei, turiștii vor fi încântați cu o selecție muzicală a celor mai remarcabile piese ale artiștilor din Republica Moldova.
O modalitate de promovare a istoriei orașului Chișinău
„Menționăm că relansarea Troleibuzului Turistic – Chișinău Sightseeing are drept scop promovarea obiectivelor turistice importante din capitala ţării, îndemnând astfel locuitorii și oaspeții capitalei să cunoască și să descopere istoria orașului, a străzilor și ale personalităților care au marcat evoluția neamului nostru.
Excursiile cu troleibuzul turistic „Chișinău Sightseeing” se vor desfășura după următorul program:
- ora 12.00 – excursie în limba rusă;
- ora 14.00 – excursie în limba engleză;
- ora 16.00 – excursie în limba română.
Cât costă o plimbare cu troleibuzul turistic „Chișinău Sightseeing”
Capacitatea de îmbarcare a troleibuzului turistic este de 22 de persoane.
Cursele încep de lângă Arcul de Triumf și se termină la Primăria Municipiului Chișinău.
Prețul unei călătorii este de 30 de lei. Copiii de până la șapte ani vor putea circula gratuit, dar este obligatoriu să fie însoțiți de un adult.