Cel mai mare tablou care se află în patrimoniul Muzeului de Artă din Arad, un triptic de 52 de metri pătrați, care zeci de a ani a fost ascuns de cvo muniști, va fi restaurat. Este vorba de lucrarea ,,Înmormântarea lui Hristos”, realizată în secolul al XIX-lea de pictorul Feszty Arpad. Acesta e considerat drept unul dintre cei mai importanți artiști plastici ai perioadei sale, specializat în lucrări de mari dimensiuni. Tabloul a ajuns la Arad de la Muzeul Național de Artă de la Budapesta, fiind piesa cea mai importantă a colecției cu care a fost inaugurat Palatul Cultural în anul 1913.
Anunțul privind începerea lucrărilor de restaurare a fost făcut de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. După restaurare, tripticul va fi din nou expus.
,,Salvarea acestui tablou și restituirea sa publicului arădean, național și internațional, în egală măsură, este o mare bucurie pentru noi. Tabloul acesta valoros, poate una dintre operele de artă cele mai importante în euroregiunea noastră, va constitui o atracție pentru turiști și o mândrie pentru Aradul cultural. Voi merge la Sibiu să discut cu experții restauratori pentru că îmi doresc să urmăresc în continuare, așa cum am făcut-o și până acum, redarea tripticului «Înmormântarea lui Hristos» cât mai repede și în cele mai bune condiții iubitorilor de artă”, spune Iustin Cionca, citat de Radio Timișoara.
Tabloul va fi restaurat la Sibiu, unde a și fost trimis deja. Potrivit experților, restaurarea va dura în jur de șase luni.
Până recent, opera lui Feszty Arpad a fost ascunsă, de 40 de ani, în depozitul muzeului, unde a fost dusă încă din timpul comuniștilor, care nu au agreat tema propusă. câteva decenii, în ultimii 40 de ani fiind ,,îngropată” în depozitul muzeului. Desfacerea ei s-a realizat de către o echipă de specialiști din România și Ungaria, care a ajuns la concluzia că tripticul s-a conservat bine, dar sunt necesare intervenții pentru recondiționarea pânzei pe anumite porțiuni.