Ionela Danciu a câştigat, ieri, dreptul de a primi aceeaşi indemnizaţie de la stat pentru toate cele trei fiice ale sale.
Statul pierde din nou în faţa mămicilor în „războiul“ pentru acordarea unor idemnizaţii de mamă decente. Ieri, Ionela Danciu - mama din Aiud (judeţul Alba) care a dat în judecată Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale, cerând aceleaşi drepturi pentru toate cele trei fiice ale sale - a găsit câştig de cauză la Curtea Supremă. Ea va primi o indemnizaţie de 1.800 de lei pe lună, în locul celei de 600 de lei de până acum.
Verdictul favorabil pe care Ionela l-a obţinut le asigură tuturor mămicilor aflate în situaţii similare şanse mari de a obţine aceleaşi drepturi pentru toţi micuţii lor. Deja, alte 150 de familii cu gemeni şi tripleţi au apelat la ajutorul Ionelei şi sunt hotărâte să dea în judecată autorităţile. „Am trimis copii după toate actele mele la aproape 150 de familii. I-am învăţat pe toţi cum să se lupte pentru drepturile lor“, a precizat Ionela, mândră de victoria obţinută.
Imediat după confirmarea primită din partea magistraţilor, tânăra, însoţită de câteva zeci de părinţi, a pichetat sediul guvernului, cerând modificarea legii, astfel încât mamele să nu mai fie nevoite să lupte în instanţă pentru drepturile copiilor lor.
Războiul Ionelei cu statul nu se opreşte însă aici. Ea a cerut să-i fie acordaţi retroactiv banii care le-ar fi revenit de drept fiicelor sale, adică 28.800 de lei. Acest proces va începe, în curând, la Tribunalul Bucureşti.
Şapte baxuri de scutece pe lună
Pentru locuitorii oraşului Aiud, victoria Ionelei - văzută ca o adevărată eroină locală, de când a decis să lupte cu statul pentru drepturile copiilor ei - este nu doar un motiv de sărbătoare, ci şi unul de mândrie. „De când au venit pe lume fetiţele, toţi vecinii Ionelei fac muncă voluntară pentru a o ajuta să-şi îndeplinească responsabilităţile de mamă“, spune unul dintre apropiaţii tinerei.
Şi asta, pentru că bucuria de a avea trei fetiţe sănătoase, care au acum aproape doi ani, nu a fost mereu suficientă pentru a o ajuta pe tânără să treacă peste greutăţile zilnice. Ionela a fost obligată multă vreme să cumpere, pe lângă hăinuţe şi alte mărunţişuri, şapte baxuri de scutece şi un bax de lapte praf în fiecare lună.
„În aceste condiţii, să creşti trei copii cu 1.200 de lei pe lună (600 de lei indemnizaţia pentru un singur copil, la care se adăugau alocaţiile micuţelor, ce totalizează alţi 600 de lei) este imposibil. (...) Domnii parlamentari ar trebui să nu uite că aceşti copii cresc individual. Nu putem folosi un pampers la doi sau la trei copii“, a conchis Ionela, care susţine că toţi părinţii care au fost binecuvântaţi „cu astfel de minuni“ au nevoie, acum, de un ajutor legislativ.
Pichet cu copiii în braţe, în burtă sau pe tricouri
După ce şi-a susţinut singură cauza în sala de şedinţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ionela Donciu, împreună cu alte câteva mămici şi cu un tătic, venit tocmai din Botoşani, au participat la pichetul de la guvern, organizat pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa. Şi-au adus şi copiii cu ei, unii adormiţi în cărucior, alţii, care au venit mai de departe, i-au purtat imprimaţi pe tricouri. A protestat o mână de oameni din Craiova, Bârlad, Aiud şi câţiva din Bucureşti.
Elena, 34 de ani, viitoare mămică de gemeni, ne-a mărturisit că nu ştie cum îşi va creşte cei trei copii cu 1.000 de lei.
„Mai am o fetiţă de un an şi jumătate acasă. Din noiembrie, când vor veni pe lume gemenele, mi se va opri alocaţia pe care o primesc acum de la prima fetiţă. Voi primi doar indemnizaţia de 6 milioane de lei vechi şi alocaţiile celor mici. Nu ştiu cum voi face faţă în condiţiile în care, lunar, cheltuielile cu copilul sunt în jur de 4-5 milioane de lei.
Părinţii au agitat, timp de aproximativ o oră, mici pancarte pe care se putea citi: „Suntem la fel ca toţi copiii“, „Apel Forurilor Internaţionale - Guvernul României condamnă doi din trei copii la foamete“. (A contribuit Raluca Curteanu şi Mihaela Moraru)
DECIZIE
Alocaţiile familiale, majorate
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri o propunere legislativă care prevede majorarea cuantumului ajutoarelor familiale. Acestea vor creşte la 50 de lei pentru familiile cu un copil, la 60 pentru familiile cu doi copii, la 65 de lei pentru familiile cu trei copii, respectiv la 70 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii.
Totodată, alocaţiile de susţinere pentru familiile monoparentale se vor ridica la 70 de lei pentru un copil, la 80 de lei pentru familia cu doi copii, 85 de lei pentru familia cu trei copii şi 90 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii. Legea îi va fi trimisă la promulgare preşedintelui Băsescu. Şi senatorii au adoptat luni o iniţiativă legislativă, care prevede acordarea de indemnizaţii. Astfel, pentru o naştere simplă, o mamă va primi 600 de lei, în cazul gemenilor, 800 de lei, iar pentru mai mult de 3 copii, 1.000 de lei. (Andi Manciu)
TRASEUL JURIDIC
Cerere urmată de o acţiune în instanţă
Marcel Simion, avocatul Ionelei Danciu, spune că primul pas pe care clienta sa l-a făcut a fost acela de a depune o cerere la Direcţia Muncii, prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru fiecare dintre cei trei copii. După ce solicitarea i-a fost refuzată, Ionela Danciu a deschis o acţiune împotriva acestei instituţii, dar Tribunalul Alba nu i-a dat câştig de cauză, pe motiv că legea nu permite acordarea indemnizaţiei pentru fiecare copil.
„Am cerut instanţei să constate că această hotărâre de guvern e nelegală, lucru constatat de Curtea de Apel Alba-Iulia şi menţinut ieri de Curtea Supremă“, a explicat, pentru EVZ, Marcel Simion. Avocatul a adăugat că a mizat pe faptul că legislaţ ia vorbeşte despre indemnizaţ ia pentru creşterea copilului (nu a copiilor). (Mihaela Moraru)
PRIMA VICTORIE
Judecătoarea Cristina Ilina a deschis calea proceselor
Prima mămică ce a deschis calea verdictelor favorabile în lupta cu statul a fost judecătoarea Cristina Ilina, de la Tribunalul Bucureşti. Invocând în instanţă o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ea a obţinut daune de 10.000 de lei pentru că a fost nevoită să lucreze în concediul postnatal din cauză că indemnizaţia primită de la stat pentru creşterea copilului său era insuficientă.
„Procesul a durat şase luni. (...) Se depune acţiunea la judecătoria pe raza căreia locuieşti, nu ai nevoie de avocat şi nu este necesară achitarea unei taxe de timbru. Poţi să nici nu te prezinţi la proces, dacă ceri judecarea acestuia în lipsă. Practic, instanţa nu face altceva decât să aplice legile în vigoare“, a explicat magistratul care a provocat un val de procese similiare împotriva statului.