Armenia discută cu Rusia planurile sale vizând Tribunalul Penal Internațonal, transmite TASS
Potrivit unor relatări transmise, duminică, de presa rusă, Armenia a discutat cu Rusia despre plaanurile sale vizând intrarea țării sub jurisdicția Tribunalului Penal Internațional – o decizie căreia Moscova i se opune cu tărie după ce această instanță a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Vladimir Putin.
Relațiile dintre acești doi aliați tradiționali s-au răcit mult începând din februarie 2022, când Putin și-a lansat invazia în Ucraina vecină. Erevanul a declarat că face demersuri pentru a intra sub jurisdicția acestei instanțe, ceea ce a făcut ca Moscova să avertizeze că un asemenea pas ar avea “grave consecințe”.
În martie, tribunalul de la Haga l-a acuzat pe Putin de crime de război pe motiv că el ar fi deportat ilegal sute sau chiar șI mai mulțI copii din Ucraina – o acuzație pe care Kremlinul a calificat-o drept fără sens și revoltător de părtinitoare.
Tribunalul Penal Internațional. În ce condiții ar putea fi reținut Putin
Mandatul obligă cele 123 de state membre să îl rețină și să îl predea pe Putin în cazul în care el ar pune piciorul pe teriroriul vreuneia dintre ele, scrie usnews.com.
Potrivit Agenției TASS, ambasadorul plenipotențiar al Ministerului de Externe din Armenia, Edmon Marukian, a declarat că Erevanul a transmis Moscovei o serie de propuneri. Citat de aceeași sursă, el ar fi declarat că “a avut loc o întrevedere, iar procesul este în curs de desfășurare”.
În ultimele luni, relațiile bilaterale s-au deteriorat și mai mult din cauza a ceea ce, potrivit Erevanului, ar fi eșecul Moscovei în a păstra întrutotul tratatul de armistițiu din 2020, pe care ea la facilitat între Armenia și Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului din Nagorno-Karabah – o regiune din Azerbaidjan cu populație armeană.
Marukian a spus că planurile Armeniei de a se supune Statutului de la Roma, care ar aduce țara sub jurisdicția cutții internaționale, “nu sunt îndreptate împotriva Federației Ruse, ci se datorează crimelor de război comise pe teritoriul Republicii Armania de partea azeră”, relatează TASS. “Partenerii noștri ruși sunt foarte la curent cu asta”.
În ultimele săptămâni, Erevanul a acuzat Azerbaidjanul în mod repetat că își comasează forțele în jurul regiunii Karabah, pe care autoritățile din Baku o blochează de altfel începând din decembrie 2022, provocând o gravă foamete.
Un acord convenit săptămâna trecută, care ar duce la deblocarea drumurilor din teritoriu, încă nu a intrat pe deplin în vigoare.
Cu toate acestea, duminică, premierul armean Nikol Pașinian a spus că un acord de pace cu cei din Baku ar fi posibil până la sfârșitul anului, iar Erevanul face tot ce poate pentru ca acest lucru să se și întâmple, subliniază TASS. (Rador)