Trenurile Intercity, scoase de pe calea ferată din România

Anul 2015 este primul, după două decenii, în care România nu mai circulă trenuri Intercity

Garniturile de tip Intercity au fost scoase din circulaţie de CFR Călători odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, pe  14 decembrie 2014, după aproape 20 de ani de la inaugurarea lor, în 1995.

Motivele care au dus la această decizie a operatorului naţional de stat CFR Călători derivă tocmai din două cauze care ţin de Bruxelles. În primul rând, este vorba de un regulement comunitar care stabileşte că, pentru a fi clasat la rangul de Intercity, un tren trebuie să aibă o viteză medie de minimum 60 km/oră.

Or, pe segmente deloc de neglijat din Transilvania, de la Sighişoara spre graniţa cu Ungaria, au loc în acest moment lucrări de modernizare a căii ferate.Pe cale de consecinţă, trenurile au întârzieri din cauza lucrărilor şi nu poate fi garantată viteza de 60 km/oră. În atare situaţie, conducerea CFR Călători a apelat la o soluţie de avarie, şi anume redirecţionarea garniturilor de la Braşov către Sibiu, via Făgăraş, pe o linie simplă neelectrificată, scrie Cetățeanul.net. Astfel, mai multe trenuri, inclusiv cel care face legătura între Bucureşti Nord şi Viena (Wien Westbanhof) trebuie să aştepte câteva zeci de minute în gara Braşov, până când locomotiva electrică este schimbată cu un diesel.

Trenuri Intercity mai circulau şi pe alte relaţii, cum ar fi Bucureşti-Constanţa sau București Galați. În primul caz, acestea au fost „retrogradate” la Rapid (actualul InterRegio) pe vremea când se făceau lucrări de modernizare, tocmai pentru că ajungeau la destinaţie cu ore bune de întârziere. Între timp, reabilitarea s-a finalizat, iar până la malul mării se fac mai puţin de două ore, însă nimeni nu a mai „îndrăznit” să clasifice vreun tren de pe această rută la ragul de Intercity. În cel de-al doilea caz, ele au fost „degradate” pentru că distanţele parcurse erau prea mici.

Paradoxal, cei care se bucură sunt călătorii, care trebuie să plătească mai puţin pentru aceeaşi călătorie, cu aceleaşi vagoane.

Potrivit unui regulament european adoptat de România în 2011, trenurile se clasifică în Regio (fostul Personal), InterRegio (fostele Accelerat şi Rapid) şi Intercity. Trenurile Intercity circulă între oraşele importante şi asigură o viteză medie de minimum 60 de kilometri pe oră.