România. Trenuri electrice se vor regăși inclusiv pe traseele din jurul municipiilor, anunță Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), care are în pregătire achiziţionarea unui nou pachet de 143 de garnituri.
Trenuri electrice pe rutele neelectrificate
Mai exact, Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) va cumpăra 143 de trenuri electrice pentru trasee scurte, care vor avea între 160 - 200 de locuri. Banii pentru 58 de garnituri vin din fonduri europene, din Programul Transport 2021-2027.
Preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, a declarat că Guvernul României a aprobat „Ordonanţa de Urgenţă care actualizează cadrul de reglementare al Fondului pentru Modernizare”.
Ştefan Roşeanu a mai subliniat faptul că „s-a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru achiziţia unui nou pachet de trenuri electrice de scurt parcurs - RE-R 2, 3 şi 4 au primit numele de cod”.
Este vorba despre un pachet de 143 de trenuri electrice suplimentare faţă de cele 62 care sunt sub contract de anul trecut. Preşedintele ARF mai spune că „contractul pentru cele 58 de trenuri cu finanţare asigurată va fi scos la licitaţie pe loturi”.
Românii vor putea circula în jurul reședințelor de județ
Aceste trenuri electrice, împreună cu celelalte 62 de garnituri de „scurt parcurs contractate cu producătorul polonez PESA”, vor permite ca în „trei ani să existe în jurul reşedinţelor de judeţ servicii regionale moderne, în cadenţă de o oră pe direcţie”.
Ştefan Roşeanu a mai anunțat că se are în vedere şi rutele neelectrificate care deservesc reşedinţele de județ și spune: „Chiar lângă Bucureşti avem ruta de Olteniţa, avem ruta care este închisă acum de la Urziceni şi ruta de Snagov, rute neelectrificate şi unde nu există o perspectivă prea rapidă de electrificare. Şi, atunci, mai spune el, „pentru aceste rute trebuie să facem analizele în perioada următoare pentru a identifica necesarul de vehicule şi, bineînţeles, care sunt şi tehnologiile recomandate ca să permită depoluarea transportului în general”, mai explicat preşedintele ARF