Un tren personal a deraiat, în această seară, în localitatea Comăneşti din judeţul Bacău.
Primele informaţii arată că trenul a lovit un tir care traversa calea ferată.
"În jurul orei 17.07 după staţiile Asău şi Comăneşti la o trecere de cale ferată personalul 5205 a intrat în coliziune cu un mijloc de transport de mare tonaj încărcat cu pietriş. În urma impactului şoferul autovehicului a fost rănit grav fiind trasportat la spitalul din Bacău", a declarat pentru Realitatea Alexandru Dumitrescu, directorul de comunicare al CFR Călători.
Nicio o persoană nu a fost rănită în accident, iar pasagerii trenului vor fi transportaţi la destinaţie cu o altă garnitură.
Trenurile care ar fi urmat să meargă pe aceeaşi rută vor fi deviate pe alte trasee, estimându-se întârzieri de aproximativ o oră.