Echipajele ISU Dobrogea, ambulanțe SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost alertate astăzi dimineață, intervenind pentru salvarea a trei persoane rănite întrun accident în lanț petrecut în zona Academiei Navale. Un taximetrist și pasagerul acestuia precum și un alt șofer au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța.
Din primele cercetări, se pare că taximetristul care ieșea de pe o strada Fulgerului a intrat pe strada Dezrobirii fără a acorda prioritate unui autoturism care circula regulamentar pe artera principală. Cele doua mașini s-au izbit una de alta iar în urma impactului taxiul s-a răsturnat și a ricoșat în cinci autoturisme parcate în apropiere. Echipele de descarcerare au reușit, cu greu, să îi scoată din taxi pe șofer și pe pasagerul din dreapta, conștienți, în stare stabilă.
Un alt șofer, aflat într-una din autoturismele avariate a suferit răni ușoare, potrivit comisarului Ciprian Sobaru de la Serviciul Poliției Rutiere Constanța.Traficul pe starada Dezrobirii a fost blocat pentru câteva minute, polițiștii de la Circulație reușind, apoi, să îl dirijeze pe banda a doua, pe ambele sensuri. Biroul Accidente al Poliției Rutiere Constanța investighează cazul pentru tragerea la răspundere a celui vinovat de producerea accidentului.