Trei opinii despre cum se poate relansa economia României

Trei opinii despre cum se poate relansa economia României

Până acum, românilor le-a luat trei ani ca să iasă din recesiune, în anii 1990 - 1992, 1997 - 1999, iar acum ar putea fi prima oară când România rămâne în recesiune doar 2 ani, a spus ieri Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naționale. Cum se poate încuraja creșterea?

Dezvoltare prin capitaluri străine - "În România creșterea economică depinde de ce se întâmplă în afară. Una din ideile vehiculate este că modelul economic trebuie schimbat de la o creștere bazată pe consum la alta bazată pe investiții. Este profund greșit. Nu se poate ca un întreprinzător să se decidă să facă ceva fără să se asigure că va exista cerere pentru acel ceva", a spus Lucian Croitoru, în cadrul unui seminar organizat de firma de consultanță AT Kearney. Însă, în situația în care consumul depășește o anumită limită, devine o problemă, a spus consilierul. De unde poate veni creșterea? Potrivit unui studiu al FMI, aportul determinant în creșterea PIB l-au avut anii trecuți stocurile de capital. Croitoru spune că fluxurile de capital au reînceput să se îndrepte spre zonele emergente. România are nevoie de politici macroeconomice care să încurajeze aceste intrări, prevenind însă creșterea inflației care poate apărea odată cu majorarea fluxurilor de capital. Alți doi participanți la seminar au susținut că dezvoltarea economiei se poate face eficientizând sectoare cu potențial și prin dezvoltarea infrastructurii și reforma sectorului public. Sectoare cu potențial În opinia lui Sorin Pâslaru, redactor șef la Ziarul Financiar, problema economiei locale este că s-a dezvoltat ”insular”, polii de creștere fiind investiții precum Dacia și Nokia, în timp ce alte zone cu potențial, cum ar fi industria mobilei, producția agricolă, îndustria laptelui și a produselor din lapte s-au dezvoltat insuficient. Potrivit datelor prezentate de acesta, în 2008, Dacia a contribuit cu 1,5 miliarde de euro la totalul exporturilor, Nokia cu circa 380 de milioane de euro și se estimează că va contribui cu circa 2 miliarde în 2011, în timp ce vinul, producția de legume, produsele din lapte, cu doar câteva milioane sau zeci de milioane de euro, în 2008. Industria mobilei este singura care are rezultate comparabile cu cele ale marilor exportatori de la noi, putând ajunge în 2011 la exporturi de 1,2 miliarde de euro. Sectorul este însă caracterizat de ineficiență. Astfel, potrivit datelor prezentate de Pâslaru, Nokia va reuși să genereze în 2011 exporturi de 2 miliarde euro cu doar 4.000 de angajați, în timp în sectorul mobilei există circa 49.000 de angajați, costurile cu plata salariilor fiind de circa 30 de milioane de euro în cazul Nokia față de 240 de milioane în industria mobilei. În opinia lui Pâslaru, România ar trebui să renunțe la politicile de austeritate de reducere a deficitelor și să incurajeze investiții și măsuri care ar permite dezvoltarea sectoarele insuficient exploatate. Infrastructură și reforma sectorului public Mariana Gheorghe, CEO Petrom și totodată președintele Consiliului Investitorilor Străini, spune că România ar trebui să urmeze 3 direcții pentru a obține consolidarea economică. Pe de o parte are nevoie de o infrastructură bună, atât de o infrastructură de transport, cât și de una de energie. Pe de altă parte, este nevoie de îmbunătățirea activității de cunoaștere, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul sectorului privat și în universități. În fine, o a treia direcție în pentru relansarea economică este implementarea unei reforme a sectorului public unde "politicile economice ori nu sunt bine definite, ori rămân la stadiul de wish list". Totodată, calitatea instituțiilor publice trebuie să se îmbunătățească. În opinia Marianei Gheorghe, criza a fost o bună oportunitate pentru a demara reforma sectorului public și pentru a implementa reformele structurale.

Ne puteți urmări și pe Google News