Iubitorii teatrului sunt chemați să redescopere o piesă care a făcut istorie în anii ,50: „Trei generații”, de Lucia Demetrius. Este un spectacol cu parfum de operă
Primele reprezentații vor avea loc pe 25 și 26 aprilie, la Sala Majestic. Regia artistică îi aparține lui Dinu Cernescu, scenografia este realizată de Maria Miu, iar ilustrația muzicală este asigurată de maestrul Vasile Manta.
„Căutând idei de spectacol cu Dorina Lazăr, am ajuns la istoria sentimentală a «Trei generații» - istorie frământată, amestecată cu iubiri neîmplinite, cu pasiuni și constrângeri nemeritate. Am vrut să creăm un spectacol cu parfum de epocă, costume frumoase, decor și muzică de atmosferă de sfârșit și de început de secol.(...)”, mărturisește regizorul Dinu Cernescu.
Despre Lucia Demetrius (16 februarie 1910 – 29 iulie 1992), autorul piesei, se spune că este un dramaturg
„Premiera cu «Trei generații» a Luciei Demetrius, nu e un moft, nu e un capriciu melancolic, ci începutul unui program, un demers estetic, profesional, menit să pună la dispoziția tinerilor – actori, regizori, spectatori – o privire avizată a românilor despre români, o privire asupra a ceea ce a însemnat subtilitatea autorului de a lăsa să transpară printre rânduri adevărul, arta de a fenta cenzura. Să înțelegem de ce erau sălile de spectacol pline ochi, chiar dacă cei din sală stăteau cu mănuși pe mână și cu pledul pe genunchi”, spune actrița Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon.
FOTO: Rodica Mandache joacă în „Trei generații”, piesă care a cunoscut succesul și în anii ,50 FOTO: TEATRUL ODEON
Distribuția piesei: Angela Ioan, Crina Mureșan, Sabrina Iașchevici, Paula Niculiță, Rodica Mandache, Ruxandra Maniu, Mircea N. Crețu, Alexandru Papadopol / Silvian Vâlcu, Laurențiu Lazăr, Ionuț Kivu / Andrei Runcanu, Ioan Batinaș / Nicholas Cațianis, Marian Ghenea, Dragoș Panait, Marian Lepădatu.