Trei consilieri ai lui Iohannis nu vor să lucreze cu Bolojan. Și-au cerut demisia
- Iulia Moise
- 11 februarie 2025, 12:28

Marți, președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete prin care a aprobat eliberarea din funcție, la cerere, a unor consilieri prezidențiali.
Klaus Iohannis a semnat decrete de eliberare din funcție pentru consilieri
Conform Administrației Prezidențiale, președintele a semnat decrete pentru eliberarea din funcție a unor consilieri. Este vorba de Simona-Livia Maftei, Diana-Loreta Păun și Nicoleta Nicolae-Ioana.
Klaus Iohannis, demisionează începând cu 12 februarie
Decizia lui a fost bine primită de către liderii coaliției. Crin Antonescu a subliniat că demisia lui Klaus Iohannis este o opțiune mai favorabilă decât inițierea unei proceduri de suspendare.
„Cred că decizia Președintelui a fost una înțeleaptă”, a afirmat Crin Antonescu.
Interimatul, preluat de Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursa foto: captură video
„Am avut o ședință pregătitoare, având în vedere faptul că în urma demisiei președintelui României, președintele Senatului ar urma să ocupe această funcție în calitate de interimar.
Ca atare, conform prevederilor constituționale, nu mai poate fi membru al unui partid politic. Sunt obligat să mă suspend din calitatea de președinte al PNL și de membru”, a dreclarat fostul lider PNL.
Cătălin Predoiu, propunerea lui Bolojan pentru șefia PNL
Propunerea pe care o va face Ilie Bolojan pentru preluarea funcției de președinte al PNL este Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele partidului.
Ilie Bolojan a precizat că tot în cursul zilei de 11 februarie se va lua o decizie cu privire la înlocuirea președintelui Senatului.