Trecutul pe care încearcă să îl îngroapte campionul de ”Glory” al României

Sursa: Arhiva EVZ

O poveste plină de detalii șocante a fost scoasă la iveală în jurul campionului Glory al României, Benny Adegbuyi. S-a lăsat cu arest și dosare penale.

Benjamin Adegbuyi Adekunle Miron (34 de ani), celebrul luptător din TOP 10 în clasamente ”Glory”, a ajuns în urmă cu un deceniu, în arestul poliției. În același context a fost acuzat și trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca în final să fie condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, pentru primul cap de acuzare, și la doi, pentru celelalte.

Potrivit Canacan.ro, care a descoperit povestea, totul a pornit de la un adevărat ”masacru” consumat în noaptea de 14 - 15 iunie 2009, în Club Yax din Câmpeni, județul Alba, victima fiind Vasile Ioan Pui (36 de ani), unul dintre bodyguarzii care au încercat să aplaneze conflictul.

Scandal pornit de la o fată

Un tânăr își celebra, în local, ziua de naștere. Printre invitați se afla și Adegbuyi. Spre dimineața, iubita unui tovarăș al acestuia a fost abordată și, se pare, bruscată, de o persoană din club. În apărarea fetei a sărit iubitul ei. Apoi și amici lui.

Agresorul a fugit, iar tinerii au cerut bodyguarzilor să le spună unde locuiește acesta. Cum nu s-au conformat, a început o altercație, în baia clubului. Ioan Vasile Pui a încasat un prim pumn în față, ce l-a umplut de sânge. A dat să se spele, dar nu a mai apucat, fiind lovit până la inconștiență de gașca lui Adegbuyi și de acesta.

”Au scos-o apoi pe partea vătămată din baie și au trântit-o la pământ în fața intrării în baie și i-au aplicat din nou lovituri peste corp cu pumnii și cu picioarele lăsând-o în stare de inconștiență. Apoi, înainte de a se încheia incidentul, în timp ce partea vătămată era la pământ, au venit pe rând și i-au mai aplicat câte o lovitură cu piciorul, lăsând-o inconștientă la pământ și plină de sânge”, se arată în rechizitoriul citat de Cancan.ro.

Bodyguard în comă

Victima, în comă, a fost transportată cu o ambulanță la spitalul din Câmpeni, iar de aici a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe Alba. ”În urma violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată, Pui Ioan Vasile, a suferit un traumatism cranio-facial, cu fracturi ale oaselor feței și fractură de etmoid, leziuni care au determinat instalarea unui edem cerebral difuz, cu manifestări neurologice severe.

Toate au necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate, iar eventualele sechele posttraumatice ar putea fi evaluate la șase luni de la întocmirea expertizei”, mai arată sursa citată, care menționează raportul medicului legist.

Luptătorul de K1 are versiunea lui pentru tot ce s-a întâmplat în acea noapte, și consideră că a fost complet nevinovat. ”A fost un episod foarte urât, încerc să-l șterg, așa, cu buretele”, a explicat Adegbuyi, într-un interviu pentru gsp.ro.