Un mecanic auto din Rădăuți, cercetat în trecut pentru dispariția a trei femei și condamnat pentru tentativă de omor, a fost adus la Parchetul General, pentru audieri într-un alt dosar similar.
Cunoscut drept „Mâncătorul de femei”, Vasile Lavric, cum se numește bărbatul, a fost adus la București, la Parchetul General, pentru audieri, fiind cercetatîntr-un nou caz de dispariție, a iubitei sale, Aurica Bodnăreanu. El a fost ridicat după ce i-a fost percheziționată locuința, în cursul zilei de joi. Presa locală susține că bărbatul este suspect și urmează să fie audiat pentru infracțiunea de omor.
Potrivit surselor citate, în urma percheziției, anchetatorii ar fi descoperit noi probe și în celălalt caz, al celor trei femei dispărute între anii 1995 și 2005.
În urmă cu aproximativ șase ani, Vasile Lavric a fost anchetat pentru dispariția soției sale și a celor două surori ale acesteia. Deși aveau mai multe indicii, anchetatorii nu au reușit să demonstreze că cele trei ar fi fost ucise sau că rădăuțeanul ar fi fost implicat în dispariția lor. Drept urmare, după multe luni de anchetă, timp în care a fost și arestat preventiv, el a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra soției – Nicoleta Iordache. A fost condamnat la trei ani cu suspendare.
Pe parcursul derulării anchetei, „Mâncătorul de femei” a fost susținut de iubita sa, Aurica Bodnăreanu, pentru dispariția căreia este cercetat în prezent.
Cazul „Mâncătorului de femei”
În urmă cu aproximativ șase ani, Vasile Lavric a fost acuzat de uciderea soției sale, Nicoleta Lavric (fostă Iordache) și a surorilor acesteia, Iuliana și Ramona Iordache. Cele trei femei au dispărut pe rând, într-un interval de zece ani, între 1995 și 2005.
Cea dintâi a dispărut Iuliana, în 1995, pe când avea 15 ani. În aprilie 2005, la câteva zile după ce a introdus actele de divorț, a dispărut și soția lui Vasile Lavric, Nicoleta, iar două luni mai târziu cea de-a treia soră, Ramona, cu care bărbatul avea și un copil.
Ancheta a început în 2005, după ce Vasile Lavric a fost auzit vorbind despre aceste crime. Bărbatul a fost supus și probei cu detectorul de minciuni și, cu toate că a picat testul, anchetatorii nu au reușit să-l pună sub acuzare. Cercetările au fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar pentru că nu s-au găsit suficiente probe, dosarul a fost închis. Evenimentul Zilei a relatat pe larg, la acea vreme despre mersul anchetei și despre evoluția cercetărilor.
În 2013, Vasile Lavric a postat mai multe mesaje, pe Facebook, în care deplângea dispariția soției sale, spunând că aceasta și-a abandonat familia și a plecat în Italia. Mai mult, el oferea și o recompensă de 300 de euro pentru cei care îl vor ajuta să o găsească.
„Vă adresez o rugăminte fierbinte ca în cazul în care vedeţi din întâmplare doamna din fotografii şi puteți preciza locul unde a fost văzută, să mă sunaţi pe mine sau direct la poliţie, pentru următoarele motive: Această doamnă a uitat că are în România un copil, pe care l-a abandonat la vârsta de 8 ani. La plecare, a culcat copilul şi când a presupus că acesta doarme, i-a furat lănţișorul de aur de la gât. Copilul nu dormea şi a simţit când a fost furat şi nu poate uita, deşi acum are 16 ani. Ultima dată a fost văzută în Italia, în piata Marconi. Probabil are o nouă viață. La copil nu i-a trimis în 8 ani nici o ciocolată”, scria Mâncătorul de femei pe rețelele de socializare.
Ancheta a fost preluată de Parchetul General
Vasile Lavric a fost arestat în luna aprilie și a petrecut câteva luni după gratii. Pe tot parcursul anchetei, el și-a susținut nevinovăția și, mai mult, a făcut și greva foamei, cerând să fie pus în libertate. A obținut acest lucru la finalul lunii august, când Curtea de Apel Suceava i-a înlocuit arestul preventive cu arestul la domiciliu.
„Sunt nevinovat şi voi demonstra asta. E făcătura soacrei mele, care de ani de zile îmi vrea numai răul. Ea a ascuns fetele şi ştie unde sunt. Am s-o dau în judecată pentru asta şi va plăti”, a susținut mecanicul auto din Rădăuți.
El a spus tot timpul că soția sa și cele două surori ar fi plecat în Italia și ar fi rupt orice legătură cu el.
Între timp a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru tentativă de omor. Procurorii l-au acuzat că și-ar fi lovit soția, pe Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în anul 2000. În acest dosar, Vasile Lavric a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava la trei ani cu suspendare sub supraveghere.