Trebuie să existe o diferență între „Ei” și „Noi”, între criminalii lui Coldea și oamenii curați la suflet

Sursa: EVZ

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 8 octombrie 2019, să o achite definitiv pe Ingrid Zaarour, fosta șefă a ANRP. Ingrid Zaarour a fost acuzată în anul 2015, de retrocedări frauduloase, cu un prejudiciu stabilit de mega-experții DNA la 75 milioane de euro.

Patru ani mai târziu, avea să se dovedească faptul că dosarul nu a fost decât un balon de săpun, o însăilare a Grupării de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”, executată de procurorul DNA, Dănuț Volintiru. Un personaj caricatural, absolut sinistru, autor a zeci de dosare DNA trucate, în care a nenorocit doar Dumnezeu știe câți oameni, fostul procuror DNA s-a retras după prăbușirea Cuplului „Coldea-Kovesi” și este astăzi fericitul beneficiar al unei pensii de 5000 de euro.

În timp ce era hăituită pe Culoarele Morții din Justiția aservită Binomului SRI-DNA, Ingrid Zaarour era bolnavă și s-a tratat așa cum a putut de un cancer. A avut zile de la Dumnezeu și doctori buni care i-au salvat viața. A avut parte și de un avocat profesionist și devotat, pe Simona Oprea, care i-a fost alături nu doar ca apărător, ci și ca om cu suflet.

În aceeași gravă situație medicală în care se afla Ingrid Zaarour, atunci când era hăituită de generalul SRI, Dumitru Dumbravă, fost kapo al Câmpului tactic din Justiție, se află acum însuși generalul SRI, Dumitru Dumbravă. V-aș ruga să vă abțineți creștinește de la a exclama „Dumnezeu nu doarme!”, oricât de mare ar fi tentația. La același lucru îndeamnă și avocatul Simona Oprea, cea care i-a stat alături lui Ingrid Zaarour și cu mintea, și cu sufletul:

„Ca să fie pace în proceduri și egalitate de tratament pentru inculpați, ar trebui ca procurorul Mihaela Moraru Iorga să-i încuviințeze generalului Dumbravă părăsirea țării, pentru tratament medical, la fel cum i-a încuviințat procurorul  Dănuț Volintiru cererea lui Ingrid Zaarour. La fel. Adică, „Nu!”. Căci boala e aceeași.

Doar că ea avea 39 de ani și o perucă pe cap, iar eu o duceam și o aduceam de la DNA, galbenă ca ceara, pentru că singură, pe picioare, nu putea să se descurce sută la sută. Bașca, mai era și operată recent.

Nu! Deci, nu! Pentru că noi nu o să coborâm niciodată atât de jos. Nici eu, nici Ingrid. Dacă voi avea ocazia, chiar o voi ruga pe dna procuror Moraru Iorga să admită cererea. Ca om care respectă legea.

Aș mai ruga-o, să nu-i țină avocații trei zile pe hol, să-i umilească cum m-a umilit pe mine jigodia aia de Volintiru! Până astăzi mulțumesc completului ÎCCJ de aur care i-a dat voie să trăiască. Da, să facă radioterapia cu aparatul cu care medicii au decis să o facă, de la momentul intervenției chirurgicale majore. […]

Și îi mai doresc generalului Dumbravă, pe lângă multă sănătate ca, odată ajuns la Înalta Curte cu dosarul, să nu-i cadă ca și lui Ingrid Zaarour, un plic galben din el. Via SRI. Nici asta nu-i doresc, că ce ne-ar mai diferenția?”

Așa este, doamna avocat Simona Oprea, între „Noi” și „Ei” trebuie să existe o diferență. „Ei” au dorit unor oameni moartea și multora le-au și adus-o. S-au făcut vinovați de cel mai greu păcat cu putință, au luat viețile unor nevinovați și le-au distrus pe ale acelora care au avut zile. Așa este, ar fi foarte grav pentru „Noi”, pentru sufletele   noastre și pentru cele ale urmașilor noștri, dacă am ajunge ca „Ei”.