Trăistariu și femeia din el. Fanii au văzut adevărul gol-goluț: „Oglinda din spate...”

Dacă te-ai întrebat cum arată și ce status are latura feminină a lui Mihai Trăistariu, sau chiar dacă nu te-au frământat astfel de curiozități metafizice, ei bine relaxează-te, fostul star Eurovision a acceptat generos să își expună secretele.

Așa cum ne-a obișnuit, Mihai Trăistariu a făcut din nou ravagii pe internet. Recent, el postat pe contul personal de Instagram o fotografie în care apare transformat în femeie, mai bine zis același Mihai pe care îl știm cu toții, dar în versiune feminină. Artistul a intenționat să își inducă deliberat în eroare urmăritorii și a adăugat descrierea „Fiică-mea. Chiar seamănă cu mine.”

Însă internauții au fost și de această dată vigilenți și nu s-au lăsat duși de nas. Aceștia au observat un mic detaliu care l-a dat de gol pe artist. Se pare că Mihai nu a fost prea inspirat atunci când a făcut fotografia. Acesta a omis că în spatele lui se află o oglindă, în care se vede tot adevărul, ăla care e.

Pentru a se transforma în femeie, Mihai a folosit o aplicație cunoscută, care i-a scos în evidență partea feminină. Fanii au reacționat imediat și l-au taxat pe cântăreț. „Oglinda din spate!!”, „Mihai mai bine erai o fată, arăți foarte bine”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți, dornici să îi ridice moralul greu încercat în această perioadă.

„M-a călcat ca un buldozer”

Fiindcă trebuie știut că artistul a resimțit din plin criza provocată de pandemie. Rămas fără concerte și cu rate la bancă, acesta a trebuit să se reprofileze. El a povestit că a resimțit perioada pandemiei de parcă ar fi fost călcat de un buldozer. Mihai Trăistariu avea o rată de ordinul fanteziei, adică vreo 20.000 de lei pe lună și nu știa cum să facă față situației, pe bună dreptate.

„Știi cum a trecut pandemia peste mine? M-a călcat ca un buldozer pentru că eram într-o perioadă în care făceam bani, alergam în continuu. M-a prins destul de dur pandemia, pentru că aveam o rată la bancă de 20.000 de lei pe lună”, a spus Mihai Trăistariu pentru Antena 3.

Din fericire, Mihai a găsit o modalitate să facă bani. Acum, artistul le închiriază apartamente turiștilor, relatează Cancan.ro.