Liber la tranzit prin Bulgaria. Românii pot trece mai ușor prin țara vecină
- Lucian Ionescu
- 22 mai 2020, 08:19
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe a avut joi o convorbire telefonică cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru și ministrul de Externe al Bulgariei în legătură cu tranzitul cetățenilor români pe teritoriul țării vecine.
Potrivit unui comunicat al MAE, Aurescu a adresat rugămintea ca autoritățile bulgare să asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de așteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei.
„În seara zilei de joi, autoritățile bulgare au adoptat o nouă reglementare, printr-un Ordin al Ministrului Sănătății al Republicii Bulgaria, prin care este eliminată cerința aplicabilă anterior, prin care persoanele care doreau să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria puteau să o facă doar în urma transmiterii de către misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetățenie a unei notificări către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să se ateste scopul exclusiv de tranzitare”, anunță MAE.
Procedura aplicată până acum provoca întârzieri în tranzitarea Bulgariei de către cetățenii români, transmite MAE.
„Noul Ordin prevede că persoanele aflate în transit urmează a-și asuma, printr-o declarație pe proprie răspundere, că tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar și că se garantează părăsirea neîntârziată a teritoriului Republicii Bulgaria. Noua reglementare va fi aplicabilă din data de 22 mai 2020”, adaugă MAE.