Tranzacţie record pe piaţa imobiliară

Tranzacţie record pe piaţa imobiliară

În plină criză, un spaţiu de nici 200 mp a fost vândut pentru aproape patru milioane de euro, deci 20.000 pe metru pătrat

Compania Cocor S.A., care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului, a vândut, în august, un spaţiu comercial cu o suprafaţă de 196 mp, cu aproape 3,98 milioane de euro. Preţul pe metru pătrat a fost de circa 20.348 euro. Spaţiul se afla în proprietatea Cocor din 1994. Împreună cu alte proprietăţi ale companiei, aceasta era scoasă la vânzare în cadrul strategiei aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGEA), luna trecută. Cu ajutorul banilor obţinuţi compania doreşte să îşi achite un credit luat de la Banca Comercială Română în 2008, care a fost folosit pentru modernizarea centrului comercial Cocor. Compania a avut probleme cu rambursarea acestuia. Valoarea creditului este de 18 milioane de euro, banca ameninţând în prezent societatea cu executarea silită, pentru recuperarea banilor împrumutaţi. Ce mai are Cocor de vânzare "Negocierile au durat aproximativ două luni. Spaţiul comercial are în continuare un potenţial mare de creştere", a declarat Mirela Mihăilescu, directorul comercial al Cocor SA. Cocor este în negocieri şi pentru vânzarea celorlalte spaţii comerciale aflate pe lista aprobată de acţionari. "Ne menţinem angajamentul de a vinde o parte din acestea pentru a continua procesul de reorganizare al centrului comercial Cocor, proces care include restructrarea mixului de chiriaşi şi dezvoltarea unei zone de entertainment", a declarat Daniel Stoica, unul dintre acţionarii companiei. Conform ultimei reevaluări, la 31 decembrie 2011, Cocor SA deţinea în Bucureşti mai multe terenuri şi un magazin, a căror valoare totală se ridică la peste 16,4 milioane de lei (aproximativ 3,6 milioane de euro). De asemenea, cele 8 clădiri ale companiei din Capitală şi un spaţiu comercial pe care compania în deţine în Iaşi valorează peste 80,6 milioane de lei (aproximativ 18 milioane de euro).

Ne puteți urmări și pe Google News