Transporturile au dat contracte firmelor lui Căşuneanu, Beşciu şi Umbrărescu
- Adam Popescu
- 18 iulie 2008, 19:34
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, astăzi, că îl deranjează faptul că presa îi atribuie legături cu firmele lui Costel Căşuneanu, Dan Beşciu şi Dorinel Umbrărescu, precizând că aceste firme nu au avut contracte cu ministerul cât el a fost ministru.
"Observ că ieri s-au atribuit contracte pe termen lung firmelor de construcţii despre care presa spune de vreo trei ani că sunt firmele mele. Am înţeles că este vorba despre 173 de milioane de euro, dacă nu mă înşel, către firmele domnilor Căşuneanu, Beşciu şi domnul Umbrărescu, parcă la Ministerul Transporturilor", a declarat Traian Băsescu.
"Ei au venit în Ministerulul Transporturilor, toate trei firmele, în mandatul lui Miron Mitrea şi îşi continuă activitatea acolo. Nu judec firmele, bănuiesc că obţin contracte corecte", a adăugat Traian Băsescu.
El a ţinut să precizeze că aceste firme nu au avut contracte cu Ministerul Transporturilor atât timp cât el a fost ministru, iar singura firmă care a lucrat într-un fel în aceeaşi zonă cu el a fost firma lui Beşciu, pentru că îl "găsise în Primărie de pe vremea primarului Viorel Lis" şi "avea contracte, le-a continuat, a câştigat alte contracte, dar la o admnistraţie a străzilor controlată majoritar de PSD", relatează Mediafax.
El a declarat că i-a cunoscut pe Costel Căşuneanu şi pe Dorinel Umbrărescu în perioada inundaţiilor din 2005.
CITIŢI ŞI:
Băsescu: "Legea retrocedărilor încalcă drepturile omului"
(16:34)