Transportul public își schimbă programul de Paște. Ce trebuie să știe călătorii

Transportul public își schimbă programul de Paște. Ce trebuie să știe călătoriiSursa foto/ Regia Transport Electric

Republica Moldova. Transportul public din Chișinău va avea un program special în perioada sărbătorilor pascale. Primăria municipiului Chișinău anunță că în perioada 19, 20 și 21 aprilie, troleibuzele, autobuzele și microbuzele vor circula cu unele ajustări, astfel încât să faciliteze deplasarea cetățenilor în aceste zile de sărbătoare.

Cum va circula transportul public în noaptea Învierii

Astfel, autoritățile anunță că în noaptea Învierii, adică sâmbătă spre duminică, mai multe rute de troleibuze vor circula până la ora 04:30 dimineața, la un interval de 15-20 de minute. Estre vorba despre troleibuzele cu numărul: 2, 8, 10, 12, 22 și 25 Duminică și luni – 20 și 21 aprilie 2025, troleibuzele vor circula conform orarului de duminică, cu unele ajustări.

Iar în ceea ce privește autobuzele, municipalitatea anunță că ruta numărul 26 va fi suplinită cu mai multe unități de transport, astfel încât oamenii să poată ajunge la biserică în noaptea de Înviere. De asemenea, autoritățile precizează că ruta de autobuz numărul 5 va avea un program prelungit. Astfel, ultimele porniri din sectorul Buiucani și din sectorul Ciocana vor fi la ora 00:00. Intervalul de circulație după ora 21:00 va fi de 30 de minute.

Duminică și luni – 20 și 21 aprilie 2025 - autobuzele vor circula conform orarului speciale. Totodată, autoritățile mai anunță cu unele rute își vor suspenda activitatea pe parcursul zilei de duminică, dar și luni. Este vorba despre rutele cu numărul: 12, 18A, 21 și 36.

Poliția, la datorie în perioada sărbătorilor pascale

Inspectoratul General al Poliției anunță că în perioada sărbătorilor pascale mii de polițiști vor fi la datorie. Aceștia vor interveni atât pentru a fluidiza traficul, cât și pentru a asigura ordinea publică. Pe lângă asta, Poliția Națională îi atenționează pe cetățeni că în aceste zile se vor înteți cazurile de furt. În acest context, oamenii sunt îndemnați să fie prudenți.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a anunțat că numărul de vameşi și polițiști de frontieră a fost suplinit în această perioadă. Este vorba atât despre trecerile terestre, cât și la Aeroportul Internațional Chișinău.