Două manifestări internaţionale de prestigiu au luat, vineri, startul în aceeaşi regiune: Festivalul Internaţional de Film de la Cluj (TIFF) şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Festivalul Internaţional de Film de la Cluj are nevoie de sprijin pentru a se impune, în următorii zece ani, drept unul dintre cele mai prestigioase evenimente europene de gen, a spus Tudor Giurgiu, directorul TIFF, la gala de deschidere a evenimentului, organizată vineri seara, în Piaţa Unirii din Cluj.
Trecând în revistă impresionantul palmares al festivalului până la această a noua ediţie, Giurgiu a redeschis o mai veche rană, atrăgând atenţia autorităţilor şi oamenilor de afaceri locali că evenimentul, alături de reuşitele Teatrului Maghiar, reprezintă argumentele principale pentru a susţine candidatura Clujului la statutul de Capitala Culturală Europeană în 2020.
Finanţare unu la zece
Organizarea acestei ediţii a TIFF a întâmpinat greutăţi, într-un an în care şi fondurile de la Ministerul Culturii s-au înjumătăţit, în timp ce acelea furnizate de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) sunt mai mici pur şi simplu ca urmare a cursului leu/euro. Giurgiu a amintit asistenţei, în mod exemplar, „finanţele” Festivalului Internaţional de Teatru, în desfăşurare la Sibiu.
„În timp ce pentru festivalul de teatru de la Sibiu bugetul de anul acesta este de patru milioane de euro, pentru această ediţie a TIFF-ului avem doar patru sute de mii de euro. De zece ori mai puţin”, a spus Giurgiu.
În realitate, bugetul festivalului de la Sibiu este încă şi mai mare, de 5,6 milioane de euro, bani cu care organizatorii principali, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi primăria, şi-au permis o impresionantă desfăşurare de forţe, anunţând 350 de evenimente împrăştiate în 55 de spaţii de întâlnire şi nume sonore ale scenei interne şi internaţionale, de la Silviu Purcărete până la regizorii italieni Eugenio Barba şi Pipo Delbono sau directorul festivalului de teatru de la Edinburgh (considerat cel mai mare eveniment de profil din lume), Jonathan Mills.
Cannes-ul românesc se construieşte cu paşi mici
La Cluj mai mult de atât nu se mai poate, părea să spună Giurgiu. Cel puţin, dacă autorităţile locale nu vor lua lucrurile în serios, astfel încât să poată fi spart monopolul nejustificat al Bucureştiului atât în ceea ce priveşte organizarea unor manifestări de gen (care a lăsat de dorit de-a lungul vremii), cât şi atunci când vine vorba de dependenţa de liniile de finanţare. Clujul trebuie să mute accentul pe calitate
Ideea a fost întâmpinată cu aplauze de asistenţă, dovadă că există încă frustrări legate de centralizare, pusă în discuţie ani de-a rândul, cât şi legate de laurii pe care Capitala formală şi-i pune pe frunte, după unii nejustificat.
„La nivel de capacitate, de cantitate de filme şi de săli, s-a atins maximul. Ce trebuie făcut în anii următori la Cluj este mutarea acentului pe calitate, în special pe calitatea proiecţiilor, care în unele săli lasă mult de dorit. Festivalul a ajuns la un nivel de reputaţie care e tras foarte mult în jos de calitatea strict tehnică a proiecţiilor”, spune Giurgiu.
E drept că o boxă a pârâit neîntrerupt la proiecţia scurtmetrajului „Captivi de Crăciun”, dându-i emoţii Iuliei Rugină, sau la „Ochiul Păpuşii”, de Doru Drăgoi şi Bogdan Drăgoi şi că, deşi spectatorii interesaţi de Zilele Filmului Românesc de la Cinema Arta s-au lăsat fascinaţi de producţiile din prima zi a festivalului, străduindu-se să urmărească mai degrabă subtitrarea acolo unde sunetul lăsa de dorit şi răsplătind fiecare film cu aplauze, directorul TIFF atrage atenţia că, dacă ar exista deschidere, apelul la acest tip de înţelegere din partea publicului ar fi inutil.
Sălile de cinema, la proba supravieţuirii
Profitând de notorietatea Festivalului de Film şi în ideea de a extinde beneficiile acestuia asupra oraşului, spune Giurgiu, a propus autorităţilor ca, printr-un parteneriat, să conserve destinaţia iniţială investind în sălile care, în timpul anului, supravieţuiesc lăsându-se folosite în alte scopuri.
Unele, puncta el, au, în afara festivalului, drept chiriaşi diverse firme, inclusiv una care se ocupă de organizarea de nunţi.
„Acum câteva săptămâni, la Cinema Republica, a fost un târg de chiloţi, sutiene şi blănuri. Dacă acest loc, Cinema Republica, ar fi transformat într-un centru media în care să poţi să închiriezi şi DVD-uri, să ai o cafenea, dacă ar exista un gând al administraţiei de a profita de avantajele pe care le aduce Festivalul Internaţional de Film Transilvania, cred că destinul sălii nu ar fi pus sub semnul întrebării”, spunea directorul TIFF.
EFECTE
Faptul că evenimentele se suprapun lansează o rivalitate, cel puţin în împărţirea publicului şi a sponsorilor. Ministrul culturii speră ca directorii festivalurilor să găsească „o cale de mijloc”
Impresia generală ar putea fi că, în timp ce TIFF-ul este un festival care cheltuieşte, Festivalul de la Sibiu este un festival care produce.
Deşi în mod normal cele două manifestări nu sunt în concurenţă, viziunile cu privire la organizare ar putea deveni foarte pragmatice în momentul în care două evenimente de asemenea amploare se suprapun, ceea ce împarte publicul şi divide sponsorii.
„Cine nu are cel puţin 40% finanţare proprie pentru un festival, ar trebui să nu-l mai facă, pentru că, cu 90% finanţare de la stat poate să facă oricine”, aminteau organizatorii Festivalului de Teatru de la Sibiu în conferinţa care a avut loc, pe 18 mai, la Bucureşti.
De altfel, directorul Festivalului de la Sibiu, Constantin Chiriac, menţiona tot atunci că este păcat să fie organizate două festivaluri mari în aceeaşi regiune şi în acelaşi timp, iar ministrul culturii, Kelemen Hunor, îl aproba, spunând, mai în glumă, mai în serios, că-şi propune ca într-o bună zi să-i aducă la o cafea pe cei doi organizatori, pe Giurgiu şi pe Chiriac, în încercarea de a găsi „calea de mijloc”.
Sibiul a exploatat toate sursele de finanţare
Reţeta succesului celor de la Sibiu e simplă: din suma totală de 5,6 milioane de euro, 238.000 de euro, respectiv 1,5 milioane de lei, vin de la Ministerul Culturii, care iniţial alocase o sumă mai mică evenimentului. Cu un efort peste posibilităţile bugetare, după cum a precizat Kelemen Hunor, bugetul a fost suplimentat cu încă o jumătate de milion de lei. Din acest total, doar 1,6 de milioane de euro provin din România, restul banilor fiind obţinuţi prin parteneriate externe.
Banii din Romania se numără ca în Caragiale: un milion de euro de la primărie şi consiliul local, 50.000 de la UNITER, încă 15.000 de la consiliul judeţean, plus de la Institutul Cultural Român încă 50.000, şi restul din sponsorizări private. Cele patru milioane de euro provenite de la parteneri şi fundaţii din afară vin prin diverse programe, dar nu ajung neapărat la organizatorii festivalului, fiind vorba, de fapt, de felul în care invitaţii îşi sustin, practic, propriile trupe.
Cea mai mare sumă vine de la EU Japan Foundation, 1,8 milioane de euro. De ce la Sibiu se poate şi la Cluj nu? „Pentru că le oferim sponsorilor o mai mare vizibilitate”, spun organizatorii de la Sibiu, evocând atât cei 40.000 de spectatori în medie pe zi de la ediţiile anterioare, cât şi mulţimea de 40.000 de oameni care a asistat, vineri seara, la spectacolul de deschidere a festivalului.