SEZON. Înflorirea salcâmului scoate albinele din iernat şi le pune la treabă. Apicultorii mută stupinele în zone cu păduri bogate, linişte şi vreme frumoasă.
Apicultorii de oraş se mută, odată cu primăvara şi cu stupinele ieşite din iernat, în pădurile din jurul Bucureştiului, pline de salcâmi şi tei. Transhumanţa cu stupi, dacă le-ar permite ciobanii să spună aşa plecărilor din fiecare primăvară, durează toată vara, timp în care apicultorii şi stupinele cu câteva zeci de familii de albine se plimbă de la câmpie în zonele nisipoase ale Deltei, de la deal la munte, pentru mierea de albine. Primul semn de frig al toamnei îi întorc din nou în curtea de acasă.
Oricât de multe cunoştinţe în domeniu, pasiune şi spirit întreprinzător s-ar bate pentru o afacere ca aceasta, mică şi mereu pe drumuri, aşa cum spun apicultorii, hotărâtoare este vremea, Dumnezeu şi cât de harnice sunt albinele. Cu stupul în spate la Râioasa
Pădurile din jurul Capitalei le sunt de folos crescătorilor de albine din Bucureşti. Ca un obicei din fiecare an, mulţi dintre ei merg în aceleaşi locuri, supraveghează stupii, înlocuiesc rame le şi, în vârf de sezon, colectează mierea. Unul dintre apicultorii obişnuiţi să care albinele când dă floarea de salcâm este şi Mihai Ştefănescu din Chitila. Apicultor de peste 20 de ani, Mihai îşi vizitează zilnic albinele pe care le-a dus la câţiva kilometri de casă, în pădurea Râioasa. O dată pe săptămână, habitatul trece prin mâna stăpânului, pentru controlul de sănătate şi de vitalitate.
Pentru a le crea condiţii bune de mun că, Mihai Ştefănescu le-a improvizat şi „aerul condiţionat”, un acoperiş de polistiren legat deasupra stupului: „Când e foarte cald, stau numai peafară, nu muncesc. Le-am pus asta ca să lucreze, să nu stea”.
Învăţat şi el cu ele, dar mai ales ele cu el, apicultorul umblă acum fără nicio frică la stupii lui, pentru că albinele îl simt după miros şi ştiu că nu le face niciun rău. „De lăsat, eu nu pot să le mai las” Chiar dacă albinele îi mănâncă mai tot timpul şi toată pensia, şi vara, şi iarna, Mihai Ştefănescu n-ar lăsa niciodată stupăritul. „M-am îmbolnăvit, acuma sunt ca un microb pentru mine. Nevastă-mea mi-a zis să le las, că le trebuie mulţi bani. Mă cârâi eu cu ea, dar de lăsat, eu nu pot să le mai las. E ca drogul, nu mai poţi fără ele”, spune Mihai Ştefănescu despre cele 60 de familii de albine pe care le găzduieşte iarna în curte şi vara în pădurile de lângă casă.
În pădurea Râioasa, de lângă Chitila, Ştefănescu şi-a adus stupii de o săptămână. Ca toţi apicultorii care fac calculele producţiei ideale după ce trece salcâmul, se roagă pentru vreme caldă, să stea florile desfăcute. După două săptămâni de supravegheat producţia, recoltează mierea, apoi le mută la floarea de tei, în pădurea Gulia, de lângă localitatea Săbăreni. Produsele secundare au piaţa lor
Printre apicultorii înscrişi în asociaţiile de profil este şi Doru Dinu. „Un caz aparte”, cum îşi spune el, pentru că producţia de miere o lasă pe locul al doilea. Ca mulţi alţii, Doru şi-a dus anul acesta stupina în Olteniţa, într-o pădure de lângă Valea Roşie: „Dacă este nectar, le ţin aici două săptămâni sau chiar toată vara. Sunt alţii care umblă după salcâm, şi pleacă de primăvara şi se întorc acasă toamna”.
În limbajul apicultorilor, „Salcâmul 1” este zona Sud Vest a ţării, acolo unde înfloreşte prima dată. „Salcâmul 2” este a doua destinaţie a apicultorilor împătimiţi care pleacă din vest în sud, ca, în final, să ajungă la „Salcâmul 3”, din zonele de deal şi de munte.
„Afacere impredictibilă”, aşa cum numeşte Doru Dinu apicultura, este cea care porneşte din loc şi oamenii care îşi concentrează munca spre produsele secundare ale stupilor: lăptişorul de matcă, propolis, păstura de polen sau chiar energizante apicole. „Produsul secundar merge mai bine la vânzare decât mierea, cu o condiţie: să ai piaţa ta de cumpărători”, explică Doru. În cei 32 de ani de când s-a apucat de apicultură, spune că mai mult te muncesc albinele pe tine decât invers.
CURATIV Doctorii din stup
Produsele adiacente ale stupilor, care tratează afecţiuni, au mare trecere printre români. Păstura de polen este, conform specialiştilor, cel mai valoros produs al stupului, bun pentru diabetici. Lăptişorul de matcă, propolisul sau energizantele apicole sunt cele mai vândute produse curative.
Dintre „delicatesele” mierii, pe care apicultorii experimentaţi reuşesc să le producă, sunt sortimentele din flori de mentă, care dau o culoare verzuie mierii. Mierea de conifer de brad, cunoscută ca mierea neagră, are un conţinut mai mare de minerale şi, în comerţ, este de multe ori contrafăcută.
Citiţi şi: Un aliment cu termen de valabilitate de 2.000 de ani | VIDEO