Transgaz și Romgaz, suspecte de BLOCAREA EXPORTURILOR, investigate de CE. Calculatoarele ȘEFILOR PETROM au fost ridicate. S-ar putea solicita și sprijinul POLIȚIEI
- Raluca Florescu
- 8 iunie 2016, 12:05
Inspectori ai Comisiei Europene au efectuat verificări inopinate la companii din domeniul gazelor din România suspectate de practici neconcurenţiale, anunţă Executivul UE, fiind vizate companiile Transgaz şi Romgaz,s crie Reuters, citată de Mediafax.
Potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar, Comisia Europeană a făcut verificări şi la OMV Petrom, iar telefoanele şi calculatoarele membrilor din conducerea executivă a Petrom ar fi fost ridicate pentru verificări.
Inspectori ai Comisiei Europene au efectuat verificări inopinate la companii din domeniul gazelor din România suspectate de practici neconcurenţiale, anunţă Executivul UE, fiind vizate companiile Transgaz şi Romgaz şi Petrom. Potrivit Ziarului Financiar, care citează surse din piaţă, telefoane mobile şi calculatoare au fost ridicate pentru verificări informatice.
„Consiliul Concurenţei a asistat, pentru prima dată, Comisia Europeană în inspecţia inopinată desfăşurată la sediile companiile Transgaz, Romgaz şi OMV Petrom. Consiliul Concurenţei are obligaţia de a sprijini acest tip de acţiuni în baza reglementărilor legale europene”, a comunicat instituția.
„Cazul vizează posibile încălcări ale Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene şi este investigat în exclusivitate de Comisia Europeană. Autoritatea română de concurenţă a efectuat demersurile naţionale pentru obţinerea autorizaţiilor legale astfel încât, în caz de obstrucţionare a acţiunii Comisiei Europene să poată fi solicitat sprijinul organelor de poliţie”, au comunicat reprezentanţii biroului de presă ai Consiliului Concurenţei.
„Comisia Europeană poate confirma că, în data de 6 iunie, oficiali ai instituţiei au efectuat inspecţii neanunţate la sedii ale unor companii din România active în domeniul furnizării şi transportului de gaze naturale", informează un comunicat oficial.