Ion Sterian, de profesie subinginer și absolvent al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești în 1983, a urmat ulterior mai multe programe de masterat în domenii diverse, precum alimentație, securitate și relații internaționale, ocupând de-a lungul carierei și funcția de director executiv al fostei Regii a Protocolului de Stat, instituție cunoscută pentru numeroase controverse.
Salarii mari și o echipă numeroasă

Sonde petrol. Sursa foto: Dreamstime.com
Potrivit datelor oficiale, Sterian a încasat în 2023 venituri nete de peste 1,9 milioane de lei, compuse dintr-o remunerație fixă de 414.185 lei și una variabilă de 1.440.520 lei, plus peste 59.000 lei pentru concediul de odihnă. În subordinea sa se află cinci secretare, nouă consilieri, șapte șoferi, un specialist în comunicare și un personal administrativ extins, situație care a atras critici de mai multe ori în spațiul public.
Ion Sterian, în vârstî de 66 de an, președinte al Consiliului de Administrație al Transgaz din 2013 și director general din 2017, are o carieră administrativă extinsă, cu funcții anterioare precum director executiv la Direcția Tehnică a RA-APPS (2010–2017 și 2006–2009), subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării (2010), director coordonator la RA-APPS (2009–2010), responsabil cu patrimoniul la Primăria Sectorului 1 (2009), director executiv la Administrația Zonei Libere Brăila (2005–2006), director de zonă la SC Petrotrans Ploiești (1992–2004), șef de zonă la ITLPP Peco Ploiești (1985–1992) și adjunct de șef de secție la Schela de Extracție Brăila (1983–1985).
