Transferul lui Hagi jr. la Genk - „o farsă!”

După ce directorul sportiv al lui Genk a dezvăluit suma reală pentru care Ianis a ajuns la gruparea belgiană, presa din Italia a luat foc. Și Gică Hagi a tunat, iar acum „Regele” a cerut despăgubiri clubului belgian.

Mutarea lui Ianis Hagi în campionatul din Belgia a născut multe nemulțumiri printre oamenii de fotbal. Deși se credea că atacantul în vârstă de 20 de ani va ajunge la un nume mare din Europa, mai ales după evoluțiile sale la Euro Under 21, Gică Hagi e de părere că a făcut alegerea perfectă (Spartak Moscova a oferit de trei ori mai mult decât Genk pentru Ianis Hagi).

Rezervă de lux în Supercupă

Tânărul „tricolor” a bifat și primul său trofeu cu Genk, campioana Belgiei. Sâmbătă, noua echipă a românului a cucerit Supercupa Belgiei, după ce s-a impus cu scorul 3-0 în fața celor de la Mechelen. Însă, Ianis a fost ținut pe banca de rezerve pe toată durata celor 90 de minute. „Când consider că Ianis va fi pregătit, el va deveni un jucător foarte important pentru echipă”, a declarat antrenorul lui Genk, Felice Mazzu, după succesul din Supercupă. Recent, jurnaliștii italieni au reacționat exploziv, după ce Dimitri de Conde, directorul sportiv de la Genk, a dezvăluit suma reală pentru care fiul „Regelui” a ajuns în Belgia. „Presa a scris că Genk a plătit pentru Ianis 8 milioane de euro. Adevărul este că am plătit doar jumătate din această sumă”, a spus oficialul campioanei Belgiei.

Fiorentina a ieșit în pierdere

Această afirmație i-a nemulțumit pe italieni, deoarece Fiorentina a păstrat un procent de 30% din transferul mijlocașului de 20 de ani. „Fiorentina, ce farsă din vânzarea lui Ianis Hagi la Genk. Interesul Fiorentinei în privinţa lui Ianis Hagi este datorat profitului pe care clubul îl obţine de pe urma vânzării. În urma sumei de transfer iniţiale anunţate, 10 milioane de euro, Montella ar fi trebuit să obţină în jur de 3,5 milioane de euro, însemnând 30% din procentul păstrat. Azi, directorul sportiv al lui Genk a negat suma de transfer în valoare de 10 milioane de euro. Au fost doar 4 milioane de euro, iar Fiorentina va încasa în jur de 1 milion de euro”, au spus cei de la calcionews24.com.

„Să plătească!”

A venit și rândul lui Gică Hagi să-și exprime nemulțumirea în acest caz. „Regele” susţine că Genk a încălcat, după această dezvăluire, o clauză contractuală. „Avem o clauză în contract, atunci să plătească!”, a spus Hagi după victoria Viitorului cu 1-0 contra Chindiei, de la Ploieşti.