Traian Băsescu vede reală Unirea Republicii Moldova cu România: fără regiunea transnistreană și prin votul majoritar al parlamentelor din Chișinău și București
- Angelina Olaru
- 29 mai 2024, 16:24
În contextul recentei vizite, la Chișinău, a fostului președinte Traian Băsescu remarcăm două evenimente de primă importanță: întrevederea cu șefa statului Maia Sandu și întâlnirea cu studenții și cadrele didactice de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). Unul dintre subiectele abordate de oficial la instituția universitară a fost cel privind Unirea Republicii Moldova cu România, dar fără regiunea transnistreană și cu votul majoritar al parlamentelor de la Chișinău și București.
Soluția găsită de fostul președinte, dacă se vor schimba vremurile în rău și RM nu va putea adera la UE
„Dacă, Doamne ferește, se vor schimba vremurile și se va produce o relaxare în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la UE, aveți soluția: votați, în Parlament, Unirea cu România! Aceasta înseamnă intrarea în UE într-o singură noapte. Dar să nu fim naivi: Republica Moldova are trupe rusești și separatism pe propriul teritoriu. Dacă oamenii politici vor fi puși în situația de-a alege Unirea cu România sau aderarea la UE, va trebui să decidă desprinderea Transnistriei de Republica Moldova. Aceasta pentru că nu este posibilă „importarea” în interiorul UE a unor conflicte înghețate”, a declarat Traian Băsescu.
Tratatul UE respinge acest lucru. Aderarea are un cost, ce se numește Transnistria, susține deputatul european. Orice scenariu s-ar face, se va ajunge la aceeași concluzie, în opinia sa: abandonarea regiunii transnistrene. „În cazul dacă puciștii de la Tiraspol nu vor înțelege că sunt parte a Republicii Moldova. Dar s-ar putea întâmpla aceasta, pentru că în Transnistria sunt destui oameni, care au cerut cetățenie română.
Fără a lansa speculații, spun un singur lucru: nu este posibil ca Republica Moldova să aducă în interiorul UE un conflict înghețat, cum este cel din Transnistria, care mai are și trupe ale Federației Ruse pe teritoriu și armament, și depozit de muniție – toate relele de care UE se ferește”, observă fostul președinte al României.
„Dacă parlamentarii vor fi chemați, la noapte, să voteze Unirea României cu RM, o vor face”
UE a adus soluția păcii și acest lucru este foarte important pentru Republica Moldova, având în vedere ce se întâmplă în Ucraina. Traian Băsescu a spus basarabenilor că Rusia este o incertitudine pentru Republica Moldova și atât oamenii politici, cât și cetățenii simpli trebuie să țină cont de acest risc atunci, când vor merge la referendum, pentru a vota direcția în care să meargă Republica Moldova. Chiar dacă nu ar exista un partid unionist, fostul președinte rămâne optimist. „În 1918, Unirea nu s-a făcut cu niciun partid unionist. S-a realizat cu voința partidelor de atunci. Dacă parlamentarii vor fi chemați, la noapte, să voteze Unirea României cu Republica Moldova, o vor face”, consideră deputatul european.
El mizează pe faptul că cetățenii de peste Prut vor sau vor dori, la un moment dat, Unirea cu România. În ceea ce privește Herța, Nordul Bucovinei ș.a. ar putea exista o altă discuție, pe care Traian Băsescu a refuzat s-o dezvolte, „pentru a nu da ocazia unor speculații”. El a mai declarat că situația de securitate din regiune s-ar putea schimba, iar pentru Republica Moldova ar fi mai avantajoasă Unirea cu România, astfel încât să devină automat stat membru NATO.
Scurtă declarație, aici: https://www.facebook.com/annette.gutu/videos/1127507101889581/