Traian Băsescu face turul mănăstirilor din Bucovina

Preşedintele României a ales să petrească această zi, alături de soţia sa, în cadrul unui tur al mănăstirilor.

Aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, prima oprire a fost făcută la Voroneţ, unde şeful statului a petrecut câteva minute în rugăciune. Acesta a preciat lucrările realizate la exteriorul lăcaşului de cult, finalizate de curând.

În programul de azi mai sunt incluse mănăstirile Suceviţa şi Moldoviţa.

După-amiază, Băsescu este aşteptat la Gura Humorului, unde este invitat la un spectacol de Paşte, după care va participa la Slujba de Înviere la Mănăstirea Humorului. Mâine seară va participa la concertul lui Goran Bregovic, organizat pe litoralul românesc.