Istoria turneelor finale a avut aproape mereu şi feţe ascunse, cu evenimente petrecute în spatele cortinei.
Cele mai multe lucruri mai puţin curate au ţinut de modul în care aşa-zisul hazard al sorţilor a aşezat grupele în funcţie de anumite interese, în special pentru a facilita traseul echipelor ţărilor organizatoare.
Dar puţină lume şi-ar putea imagina că această politică a măsluirii bilelor îşi are originile încă de la prima ediţie a unui campionat mondial, cea disputată în 1930, în Uruguay. Şi, totuşi, acesta este adevărul, momentul de „iluzionism” producându-se însă înaintea penultimei faze a competiţiei, semifinalele.
De 3xSUA şi bila caldă!
Ziaristul uruguayan Diego Lucero, care nu a ratat niciun turneu final din 1930 până în 1990, a lăsat ca „testament”, cu puţin înainte de moartea sa, modul în care s-au aranjat semifinalele la prima ediţie a turneului final.
S-a încălzit o singură bilă, pe care scria numele Argentinei, în aşa fel încât aceasta să fie sigur prima extrasă din urne. Apoi, pentru a evita ca în penultimul act să se desfăşoare de fapt finala planificată, contra ţării gazdă, Uruguay, celelalte trei bile nu au avut înscrise, cum era normal, numele celorlalte semifinaliste (gazdele, SUA şi Iugoslavia), ci de trei ori numai pe cel al yankeilor.
În felul acesta, Argentina „a picat” în penultimul act al competiţiei cu SUA, iar Uruguay cu Iugoslavia, ambele lichidându-şi lejer adversarele. În finală, Uruguay i-a învins pe argentineni cu scorul de 4-2, devenind prima campioană a lumii. Rezultatul a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări pentru o bună perioadă de timp.