Tragedie lângă Ploieşti

Patru persoane şi-au pierdut viaţa azi-noapte de DN 72, după ce o maşină în care se aflau doi tineri a intrat pe contrasens şi a izbit în plin un alt autoturism, în care se aflau trei persoane, între care şi un copil.

În urma impactului cei doi tineri din maşina care a provocat accidentul, dar şi copilul şi tatăl său, din celălat autoturism, au decedat. Mama copilului a fost transportată în comă la spital.

Şoferul autoturismului, un tânăr de 18 ani, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o Dacie în care se afla o familie întreagă: tatăl, mama şi o fetiţă de aproximativ 10 ani. Se pare ca cei doi tineri se întorceau de la discotecă. Martorii spun că acolo consumaseră şi câteva pahare cu alcool.

În urma accidentului, circulaţia pe DN 72, în apropiere de Ploieşti, a fost întreruptă 3 ore, apoi a fost reluata pe un singur fir.

Sursa: Antena 3

(10:29)