Un bebeluș în vârstă de 8 luni din comuna vasluiană Vetrișoaia a murit vineri la Spitalul Municipal Huși, la Compartimentul de Primiri Urgențe, unde a fost consultat de medicul de gardă, potrivit managerului unității sanitare, dr. Lucia Rotaru, informează Agerpres.
'Copilul, care provine dintr-o sarcină gemelară, a venit în stare foarte gravă la spital, cu diaree acută, a fost consultat de medicul urgentist, care, din păcate, nu a putut face nimic pentru salvarea vieții micuțului. Celălalt copil, care se simțea, la rândul său, foarte rău, a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui', a declarat pentru AGERPRES managerul Spitalului Municipal Huși, Lucia Rotaru.
Recent, o fetiță în vârstă de patru ani, dusă cu ambulanța la spitalul hușean, a decedat la numai 40 de minute de la internare, după ce a primit un tratament cu antibiotic, fără a fi testată în prealabil. După ce părinții au acuzat personalul medical de neglijență, o comisie a Ministerului Sănătății a anchetat cazul, stabilind o serie de amenzi contravenționale, după ce a constatat, în urma verificării modului în care a fost gestionat cazul, că au fost încălcate Ordinul MS privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, protocoalele de tratament în urgență, protocoalele de administrare a medicamentelor, precum și Regulamentul intern de organizare și funcționare a spitalului.
Amenzile contravenționale au fost aplicate unor medici, Spitalului Municipal Huși și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.
Medicul pediatru Floreta Bianu, care a tratat copilul, a intrat în concediu medical, iar după ce comisia ministerială a dat publicității rezultatele anchetei, directorul medical al spitalului hușean a intrat, la rândul său, în concediu, iar șefa Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul unității sanitare și-a prezentat demisia.
În același caz au demarat propriile anchete atât Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, cât și Colegiul Medicilor.