Tragedie la malul mării. Un tânăr a murit după ce a pierdut controlul asupra kite-ului

sursă foto - sinditour.ro

Un bărbat din județul Ilfov, care practica un sport de apă de suprafață, a decedat, astăzi, în apele Mării Negre. După ce a pierdut controlul asupra kite-ului, tânărul bărbat a rămas fără suflare.

Un bărbat de 36 de ani care practica kitesurfing la Neptun a rămas fără suflare după ce a pierdut controlul asupra kite-ului și a căzut în apele Mării Negre. 

Bărbatul a fost scos din mare în stare de inconștiență de către echipajele medicale. La fața locului s-au deplasat, în urma sesizării autorităților, un echipaj SMURD și unul de Ambulanță. Accidentul a avut loc în jurul orei 18.00. 

Cadrele medicale au încercat aplicarea manevrelor de resuscitare pentru salvare bărbatului, însă fără succes, potrivit antena3.ro, astfel încât au fost nevoite să declare decesul, potrivit ISU Constanța. 

Bărbatul era în vârstă de 36 de ani și era, originar, din județul Ilfov. În contextul de față, autoritățile au decis întocmirea unui dosar de cercetare penală.

Cazul bărbatului din Ilfov ar fi primul deces cauzat de un înec în mare.

sursă - adevarul.ro

 

Principalele cauze ale înecurilor

În anii dinainte de lupta cu pandemia de coronavirus, autoritățile înregistrau numere „record“ de persoane înecate pe litoral, cifrele crescând de la an la an. Principalele cauze ar fi nerespectarea regulamentului de pe plajă, prezentarea unor probleme medicale grave care se acutizează la efort, precum și curenții periculoși de pe litoral. 

„Cei care se pun cu natura se îneacă. Marea majoritate a înecaţilor au intrat în apă pe steag galben, care permite doar celor iniţiaţi să înoate, sau pe steag roşu, când este interzisă îmbăierea. Foarte multe cazuri de înec au pornit de la probleme medicale de care turiştii nu ştiau şi, din păcate, am avut şi copii nesupravegheaţi care au sfârşit în apă“, spunea Gabriel Culea, şeful salvamarilor din Constanţa şi Mamaia, potrivit adevarul.ro. 

El a susținut că unii turiştii cooperează, dar nu toţi. „Rolul meu ca salvamar este de a-l preveni pe om, de a-i explica la ce pericol se expune dacă intră în apă. Sunt persoane care înţeleg  şi spun: «Am înţeles, ies afară din apă», iar alţii: spun «Am înţeles, dar eu rămân în apă pe propria răspundere». Mai este şi o a treia categorie, de oameni recalcitranţi, care ne vorbesc urât. Şi atunci eu îmi retrag oamenii. Nu am voie să pun mâna pe el sau să-l ţin forţat într-o zonă sigură, mai aproape de mal“, a mai precizat Gabriel Culea. 

Nu în ultimul rând, când este arborat steagul roşu, nici salvamarii nu au voie să intre în apă, interdicţia este valabilă pentru oricine. Şeful salvamarilor consideră că, în general, nici prezența unui salvamar la zece turişti nu ar oferi posibilitatea unei supravegheri suficiente.