Tragedie într-o închisoare! 28 de oameni au MURIT

Tragedie într-o închisoare! 28 de oameni au MURIT

28 de deținuți au murit, iar trei au fost grav răniți în timpul unei confruntări care a avut loc într-o închisoare din Acapulco, Mexic.

Se pare că incidentul are la bază o răfuială între două grupări rivale. Într-un mesaj către mass-media, purtătorul de cuvânt statal pe probleme de securitate, Roberto Heredia, a indicat că încăierarea înregistrată între deţinuţi din zona de maximă securitate s-a soldat cu "28 persoane decedate şi trei rănite, informează Agerpres. 

În luna iunie, agenţia pentru drepturile omului din Mexic a emis un raport potrivit căruia multe dintre închisorile din ţară sunt nesigure, supraaglomerate şi lipsite de personal. Raportul avertiza cu privire la personalul insuficient, la procedurile nesigure şi la îngrijirea medicală precară din aceste instituţii.

Guerrero este considerat a fi unul dintre cele mai violente state din Mexic, iar oraşul Acapulco, altă dată o renumită staţiune turistică, se confruntă în prezent cu o rată sporită a criminalităţii.