TRAGEDIE ÎN SUA: Şase oameni au murit într-un nou ATAC ARMAT. Autorul era un fost soldat american
- Ana-Maria Adamoae
- 6 august 2012, 22:57
Un bărbat din SUA a ucis ieri şase persoane, după ce-a deschis focul într-un templu sikh din Oak Creek, Wisconsin. Atacatorul a fost ucis de către poliţişti.
UPDATE 2: Autorul atacului armat de ieri din Oak Creek, care a ucis şase persoane înainte de a fi împuşcat de poliţie avea legături cu grupuscule rasiste şi extremiste ale albilor, potrivit unui anchetator citat de AFP. "Studiem legăturile sale cu grupuri care propovăduiesc supremaţia rasei albe", a declarat agentul Teresa Carlson, care conduce biroul FMI din Milwaukee.
Aceasta a adăugat că atacatorul nu a fost subiectul niciunei alte anchete până în acest moment şi nu a existat niciun element care să sugereze că pregăteşte aşa ceva.
Wade Michael Page, un fost soldat în vârstă de 40 de ani face obiectul unei anchete pentru acte de "terorism intern", a mai spus Carlson.
Potrivit unui reputat institut de luptă împotriva rasismului, Wade Michael Page era "un neonazist exasperat care condusese un grup de muzică rasist ce exalta puterea albilor". UPDATE 1 : Autorul atacului armat de ieri din Oak Creek, care a ucis şase persoane înainte de a fi împuşcat de poliţie, este un fost soldat specializat în război psihologic, a anunţat, azi, Pentagonul.
Presupusul atacator, numit Wade Michael Page, a fost înrolat în armata SUA în perioada 1992-1998 ca militar de rang înalt şi a primit mai multe decoraţiuni pentru bună purtare, a afirmat armata terestră.
Intrat în armată la 20 de ani, el a părăsit forţele armate şase ani mai târziu, fără să fi fost trimis într-un teatru de operaţiuni în afara graniţelor ţării. El şi-a desfăşurat activitatea la baza Fort Bliss (Texas, sud) şi la Fort Bragg (Carolina de Nord, sud-est). Activitatea lui Wade Michael Page, ca specialist în operaţiuni de război psihologic, consta în colectarea de informaţii de la populaţie şi desfăşurarea de operaţiuni pe care le influenţa într-o manieră favorabilă intereselor americane.
Conform mai multor surse din mass-media americană, Wade Michael Page ar fi fost un adept al teoriilor rasiste privind supremaţia rasei albe, o informaţie pe care autorităţile locale şi federale nu au dorit să o confirme. El avea un tatuaj referitor la atacurile de la 11 septembrie pe braţ, conform mărturiilor raportate de presa americană.
Victime în interiorul şi în afara templului Patru dintre victime au fost ucise în interiorul templului, iar alte trei în afara lăcaşului de cult, potrivit poliţiei locale. Alţi trei bărbaţi, printre care un poliţist şi conducătorul templului, au ajuns la spital în stare critică. Potrivit Milwaukee Journal Sentinel, bărbatul a început să tragă în timp ce înainta spre un preot care se afla în exteriorul templului. "Preotul nostru este mort, bunicul unor prieteni este mort. Nu am crezut niciodată că ni s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Era o duminică normală", a declarat pentru AFP un martor la incident. Reprezentanţii poliţiei nu au vrut să dezvăluie identitatea atacatorului, confirmând doar faptul că acesta a fost ucis de către unul dintre agenţii care au intervenit la locul tragediei. Potrivit unor martori citaţi de presa locală, atacatorul ar fi avut aproximativ 30 de ani. Prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele Barack Obama şi-a exprimat durerea şi a lăudat comunitatea sikh, care "îmbogăţeşte" Statele Unite. Comunitatea sikh are între 500.000-700.000 de membri pe teritoriul SUA şi, deoarece poartă barbă şi turbane, sunt adesea confundaţi cu musulmanii şi au devenit ţinte ale atacurilor rasiste, mai ales după atentatele din 11 septembrie 2001. Atacul de ieri vine la doar două săptămâni după tragedia din Aurora, când 12 persoane au murit, iar alte 58 au fost rănite într-un incident armat ce a avut la premiera filmului "Batman: The Dark Knight Rises". CITIŢI ŞI:
- Atentatul din Colorado: Criminalul a trimis desene cu planurile sale unui psihiatru, înainte de tragedie
- Masacrul de la Aurora, eşecul autorităţilor americane
- Autorul atacului din Colorado a apărut pentru prima oară în faţa justiţiei
- Criminalul din Colorado, student la doctorat în neuropsihiatrie