Familia lui Mihăiţă Neşu trece printr-un nou moment dificil. Tatăl fostului fotbalist a fost găsit mort luni dimineaţă, primele informaţii indicând faptul că acesta s-a sincucis azi-noapte.
Potrivit Vocea Transilvaniei, fostul arbitru Mircea Neşu s-a sinucis după ce a înghiţit mai multe medicamente. Tatăl lui Neşu a fost găsit mort în locuinţa sa din Oradea.
Mircea Neşu avea 74 de ani, iar în cariera sa de fotbalist a jucat pentru Universitatea Cluj. După ce s-a retras din activitate, Mircea Neşu a activat ca arbitru şi, mai tîrziu, a fost observator și oficial în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor. S-a retras din activitatea de arbitru în anul 1986, acuzând corupţia din fotbalul românesc.
În primăvara acestui an, fostul fotbalist şi-a pierdut mama, aceasta fiind răpusă de cancer, o boală de care suferea de mai mulţi ani. Decesul mamei sale l-a determinat pe Neşu să se mute definitiv în România. În anul 2011, Neşu a suferit un accident în timpul unui antrenament al formaţiei sale, Utrecht. În urma unei ciocniri violente cu unul din coechipierii săi, Neşu a rămas paralizat.