Tragedie evitată în ultimul moment. TIR încărcat cu azotat de amoniu, lovit de tren

Tragedie evitată în ultimul moment. TIR încărcat cu azotat de amoniu, lovit de trenUn camion cu îngrășăminte a fost lovit de o locomotivă în județul Timiș Sursa foto: ISU Timiș

Un accident feroviar a avut loc, în urmă cu câteva minute în județul Timiș. Un camion încărcat cu azotat de amoniu a fost lovit de un tren. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar o tragedie a fost evitată datorită intervenției rapide a pompierilor.

Un camion încărcat cu azotat de amoniu a fost lovit de un tren de manevră pe calea ferată dintre comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, din județul Timiș. TIR-ul încărcat cu îngrășăminte, cu numere de Serbia, a încercat să traverseze liniile ferate fără ca șoferul să se asigure. Astfel a fost lovit de locomotiva care l-a lovit în plin. Din fericire nu au existat victime, însă traficul din zonă a fost blocat pentru mai multă vreme.

Centrul Infotrafic a informat că o locomotivă CFR care circula pe relația Timișoara - Cenad, la pasajul de cale ferată, a intrat în coliziune cu un TIR care transporta îngrășăminte chimice.

O parte dintre acestea s-au scurs pe carosabil, după accident, iar circulația a fost oprită, atât pentru teaficul rutier cât și pentru cel feroviar. Autoritățile au trecut la curățarea șoselei, astfel încât să se evite producerea unei tragedii

În ciuda accidentului destul de grav, nici șoferul autotrenului și nici mecanicul locomotivei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Comunicatul oficial al autorităților

Aflând ce încărcătură transporta camionul cu numere de Serbia, pompierii au intervenit din urgență pentru a evita producerea unui accident.

„Astăzi, 08.08.2023, la ora 15:36 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim ajutor în urma producerii unui accident feroviar între o locomotivă și un autotren, între localitățile Becicherecu Mic și Dudeștii Noi. Din primele informații, autotrenul este încărcat cu aproximativ 20 tone de azotat de amoniu 16% și pentauxido de fosfor 20%. Conducătorii autotrenului și locomotivei nu necesită îngrijiri medicale. La fața locului se intervine cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, un echipaj CBRN și o ambulanță SAJ. Nu există scurgeri de combustibil și nici instalații defecte”, se arată într-un comunicat al ISU Timiș.

La fața locului au intervenit două autospeciale de pompieri pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă. De asemenea, a fost adusă și o autospecială de descarcerare grea, un echipaj CBRN și o ambulanță SAJ.

Potrivit autorităților din Timiș, nu au existat scurgeri de combustibil și nici instalații defecte la camionul care transporta îngrășăminte chimice.

Ne puteți urmări și pe Google News