Tragedie aviatică la Chişinău

Tragedie aviatică la Chişinău

Opt oameni au murit aseară în urma prăbuşirii unui avion de tip cargo pe aeroportul din Chişinău, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc în jurul orei 22:00, pe Aeroportul Internaţional din Chişinău.   Toţi cei opt membri ai echipajului, trei moldoveni şi cinci ucraineni, au murit, după ce acesta s-a prăbuşit, precizează agenţia BASA-press.

La scurt timp după decolarea de pe aeroportul din capitala Republicii Moldova, turnul de control a fost anunţat despre o defecţiune a transporterului COM-64 de la bordul avionului. Dispecerul de zbor a aprobat aterizarea la ora 22:13.

Se pare că explozia aparatului s-a produs din cauza faptului că acesta a atins cu una dintre aripi echipamentele de navigaţie de la capătul pistei.

Ne puteți urmări și pe Google News

La scurt timp după, s-a declarat starea de alertă nivel "roşu". Echipaje ale pompierilor şi Serviciului de Protecţie Civilă şi Situţii Excepţionale din Ministerul de Interne moldovean au început operaţiunile de stingere a incendiului şi căutare a victimelor.

(12:15)