București. Vești grele pentru părinții fetiței lovite de mașina șoferului de 17 ani. După ce ieri medicii au stat 9 ore să îi replanteze piciorul aproape pierdut în accidentul de sâmbătă seara, fetița a suferit complicații, iar chirurgii au fost obligați să îi amputeze piciorul. Fratele copilei a murit în același accident.
Fetița rănită, o nouă operație
Pentru familia care și-a pierdut băiatul de 9 ani, iar fetița de 7 ani este în spital în stare gravă, drama pare nesfârșită.
Luni, o rază de speranță a venit din partea medicilor de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, care au stat 9 ore în sala de operație pentru a-i replanta piciorul grav rănit în accidentul rutier. Semnele păreau bune, până azi, când medicii au fost nevoiți să facă o nouă intervenție chirurgicală.
Fetița a suferit complicații și singura soluție pentru a-i salva viața a fost amputarea piciorului replantat.
”Din păcate la câteva ore de la operaţia de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol, astfel că s-a decis îndepărtarea membrului inferior afectat de urgenţă”, au transmis marţi medicii Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, din București, conform News.ro
Medicii au explicat că piciorul fetiței prezenta sindrom de strivire a ţesuturilor, oaselor, iar vascularizarea era afectată, ceea ce putea conduce la necroze.
Starea fetiței, în continuare gravă
Marţi, starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorata faţă de ziua precedentă, au anunțat medicii bucureșteni, conform News.ro. Ea este în continuare intubată şi ventilată mecanic.
Copila a fost adusă sâmbătă seara în stare foarte gravă după ce ea și fratele ei în vârstă de 9 ani au fost loviți de mașina condusă de un tânăr de 17 ani fără permis. Băiatul nu a supraviețuit.
Timp de 9 ore, medicii au operat-o pentru a-i salva piciorul care era strivit în mai multe locuri.
„S-au refăcut: artera femurală şi toate structurile - os (numeroase fracturi) muşchi, tegument”, a transmis luni medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.
Operaţia a durat nouă ore.
Cum s-a produs tragedia
Tragedia a avut loc sâmbătă seară în jurul orei 19.30. Cei doi copii erau afară împreună cu mama lor. În momentul în care au fost loviți de mașina condusă de șoferul de 17 ani erau pe trotinete.
Mai mulți martori au spus șoferul accelerase puternic și probabil nu a mai putut controla mașina.
Cei doi copii au fost pur și simplu striviți între mașina lui și o alta parcată. Băiatul de 9 ani a murit pe loc.
Șoferul de 17 ani, care luase mașian unui prieten ca să se distreze, a încercat să fugă de la locul accidentului, după cum arată imaginile surprinse de camerele de supraveghere, aflate acum în posesia polițiștilor.
Testele au arătat că adolescentul nu era băut sau drogat. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.