Camelia Roiu, medic anestezist la Spitalul de Arși din Capitală face o comparație între cazul Colectiv și tragedia din Crevedia. Tot ea a fost și vocea care scos la suprafață infecțiile din spitale după evenimentul Colectiv.
În primul rând, Roiu apreciază că ai săi colegi de la Spitalul Floreasca s-au comportat exemplar în preluarea victimelor de la Crevedia. Prin prisma faptului că au tratat dar au și admis ce nu pot face, cadrele medicale de la Floreasca ar trebui tratați ca niște eroi.
Pe de altă parte, atrage atenția medicul anestezist, încrederea populației în sistemul medical scade. Asta pentru că de 30 de ani ”peticirea” a luat locul investițiilor, situație întâlnită și în sistemul sanitar.
Tragedia de la Crevedia dovada faptului că n-am învățat nimic din cazul Colectiv
Totodată, Roiu a făcut un scurt rezumat al celor 8 ani scurși de la Colectiv. „ E o minune că nu avem zilnic câte o tragedie! Nimic nu funcționează normal”, consideră medicul anestezist. Tot ea fost și cea care a dat presei înregistrarea în care un pacient internat la secția ATI a Spitalului de Arși din Capitală era mâncat de vierni.
În 2016, Roiu a precizat în repetate rânduri că unica soluție pentru a crește șansele de supraviețuire a pacienților arși constă în construirea de la zero a unui spital cu acest profil. În lumina ultimelor evenimente Roiu apreciază că experiența Colectiv nu a pus în mișcare niciun mecanism de îmbunătățire a condițiilor din spitale.
„Arafat a recunoscut acum minciuna aruncată tuturor după Colectiv. Am văzut o declarație pe FB a domnului Arafat prin care spunea că în România nu sunt suficiente paturi pentru marii arși. Și că a fost activat imediat mecanismul european de protecție pentru transferul acestor răniți în străinătate. Da, așa a spus. Decizia de acum a fost una corectă. Dar nu pot sta fără să mă întreb…
Dacă acum, la opt ani de la Colectiv, timp în care s-au mai încropit câteva centre în spitale, spui că nu ai paturi pentru marii arși. Atunci, la Colectiv, aveau suficiente paturi de nu s-a dorit transferul niciunui pacient? Acum ai descoperit mecanismul european de ajutor? Prin această declarație, Arafat a recunoscut acum minciuna sistemului de sănătate aruncată tuturor după Colectiv”, a explicat Camelia Roiu.
„Raed Arafat a recunoscut acum minciuna sistemului de sănătate”
Medicul anestezist a tras o paralelă între cazul Colectiv și cel de la Crevedia. În accepțiunea medicului Camelia Roiu, sigura diferență ține de faptul că trei sferturi dintre victime provin din rândurile salvatorilor.
„Este inacceptabil așa ceva. Să explice domnul Arafat, care s-a declarat comandantul misiunii!
Cred că stăm doar în protecția divină. Parchetul General a deschis dosar penal și a demarat cercetările… Să fim serioși. După Colectiv a pățit cineva din sistem ceva? Doar patronii clubului, restul au fost achitați. Și după toate tragediile de după Colectiv, incendii în spitale sau nenorociri pe șosele, a plătit cineva? Nimeni. Este o minune faptul că nu se întâmplă catastrofe în fiecare zi. Cred că stăm doar în protecția divină. Atât. Toți suntem pe cont propriu. Nimeni nu mai respectă nimic în țara asta”, a adăugat cadrul medical, potrivit Libertatea.
S-au scurs patru zile de la exploziile din Crevedia. Autoritățile nu au găsit încă un vinovat care să plătească pentru cele întâmplate sâmbătă.