TRAGEDIA COLECTIV. Situația victimelor internate la Spitalul Elias: doi pacienți din șapte sunt în stare gravă!

TRAGEDIA COLECTIV. Situația victimelor internate la Spitalul Elias: doi pacienți din șapte sunt în stare gravă!

Potrivit Doinei Dimulescu, managerul Spitalului Elias din București, din cei șapte pacienți internați în această unitate medicală, patru se află la Terapie Intensivă - unde doi sunt în stare gravă -, iar alți trei se află la secția Chirurgie Plastică, unul dintre aceștia necesitând o intervenție chirurgicală de grefare.

Profesor doctor Doina Dimulescu, manager al Spitalului Elias din București, a emis astăzi un comunicat oficial privind starea victimelor incendiului din Clubul „Colectiv” internate în această unitate medicală: „La spitalul nostru mai sunt 7 pacienți. Dintre aceștia, trei sunt în secția de Chirurgie Plastică, au evoluție favorabilă și doar unul dintre ei va necesita intervenție chirurgicală de grefare. În secția de Terapie Intensivă se mai află 4 pacienți, dintre care doi în stare gravă, traheostomizați și ventilați mecanic. Unul dintre aceștia era selecționat pentru a fi transferat într-un spital în Norvegia, însă în cursul zilei de ieri performanțele sale respiratorii s-au deteriorat semnificativ. Din acest motiv, pentru siguranța pacientului, împreună cu echipa medicală de transport, s-a hotărât renunțarea la deplasare, urmând ca reevaluarile ulterioare să stabilească dacă va putea suporta la un moment dat transportul. Pacienții fără probleme respiratorii evoluează favorabil și unul dintre ei va fi supus astăzi intervenției chirurgicale. Prognosticul rămâne rezervat pentru bolnavii din Terapie Intensivă.