Louis Braille, fost învățător francez, a devenit cunoscut lumii întregi datorită alfabetului pentru persoane nevăzătoare, pe care l-a inventat în 1824. Este un sistem tactil de citire și scriere, care conține puncte în relief, pe care nevăzătorul le simte cu ajutorul degetelor. Invenția îi poartă numele și este folosită și în zilele noastre.

Pe 4 ianuarie 1809, în Caupvaray, Franța, a venit pe lume micuțul Louis Braille. S-a născut într-o familie de oameni muncitori, care confecționau hamuri și șei pentru cai. Nu era singur la părinți, ci mai avea trei frați: două surori și un frate. Primii trei ani din viața lui Louis au trecut fără evenimente majore, însă totul s-a schimbat în 1812.

La fel ca în orice altă zi, familia Braille se afla în magazinul lor de harmanșamente. În timp ce Monique și Simion-Rene făceau treburile de zi cu zi, cei patru copiii ai lor se jucau său își căutau câte ceva de lucru. Tatăl tăia fâșii de piele și le găurea pentru a confecționa diverse accesorii pentru cai. Louis, un băiețel ștrengar de doar trei ani, a luat una din sculele pe care tatăl său le folosea pentru găurit pielea și a început să se joace cu ea.

O joacă se poate transforma într-o tragedie

Părinții l-au avertizat că este un obiect mult prea periculos să se joace cu el, însă, atunci când tatăl său a ieșit din magazin pentru a ajuta un client, Louis a încercat să găurească o bucată de piele. Nu avea puterea tatălui său, așa că a încercat să împingă unealta mai tare. Ustensila i-a alunecat din mână și i-a intrat în ochiul stâng. Băiețelul a început să țipe de durere iar părinții și frații lui au alergat să îl ajute.

Mama i-a pus o cârpă pe ochi, dar nu exista un doctor în satul în care ei locuiau. În încercarea de a salva copilul, părinții au decis să îl ducă la o femeie care folosea plante medicinale pentru tratarea diverselor boli. Aceasta a făcut o soluție, a umezit o cârpă în ea și a aplicat-o pe ochiul lui Louis. În loc să se vindece, ochiul s-a infectat și i-a afectat și celălalt ochi. Până la vârsta de cinci ani, copilul a orbit definitiv.

Oamenii nevăzători nu aveau șanse prea mari de a fi primiți în societate în acea perioadă. Cei care proveneau din familii înstărite aveau o șansa să își câștige un trai decent, însă majoritatea ajungeau pe străzi, cerșetori.

Ce s-a întâmplat cu Louis Braille după ce a orbit

Părinții nu și-au abandonat copilul devenit nevăzător, ci din contră, au încercat să îl ajute cât de mult au putut. Domnul Braille i-a făcut un baston din lemn care să îl ajute să se deplaseze. Atunci când a împlinit șase ani, în sat a venit un preot nou care a făcut lecții cu Louis aproximativ un an.

Băiețelul era încăpățânat și își dorea să meargă la școală la fel ca ceilalți copii normali. Unul din colegii săi de clasă s-a oferit să îl conducă în fiecare dimineață la școală. Louis Braille nu știa să scrie și să citească, însă avea o memorie extrem de bună. Reușea să țină minte lecțiile ascultând profesorii, ba mai mult, era unul dintre cei mai buni elevi din clasă.

Timp de trei ani a mers la o școală normală, însă era frustrat că nu știa să scrie și să citească. Directorul școlii a susținut că ar fi mai ușor pentru el dacă ar merge la o școală pentru nevăzători, însă singura instituție de acest gen din Franța era tocmai la Paris. Institutul Regal pentru Tineri Nevăzători se afla la peste 40 de kilometri de satul unde locuia familia Braille, iar părinții au fost sceptici cu privire la plecarea băiatului de acasă.

Pe lângă distanța foarte mare, cursurile la Institut erau și mult prea costisitoare. În cele din urmă, la insistențele directorului școlii din sat, l-au înscris pe Louis la școala pentru nevăzători. A fost acceptat, ba mai mult, i s-a oferit o bursă care îi acoperea atât cursurile cât și cazarea.

Primul alfabet pentru nevăzători

Institutul de la Paris nu era unul de fiță. Cursurile se țineau într-o clădire veche, umedă și întunecată, iar elevii primeau foarte puțină mâncare. În ciuda condițiilor precare, Louis și-a dat tot interesul să învețe. Studia violoncelul și pianul, memorând notele. Își dorea cu ardoare să învețe să citească și să scrie, însă la acea vreme erau foarte puține cărți pentru elevii nevăzători.

Manualele erau tipărite pe o hârtie cretată, iar literele formate prin presarea hârtiei pe bucăți de plumb. Procesul se numea ștanțare, iar cărțile erau foarte grele. O singură propoziție putea ocupa chiar și o pagină întreagă. Era foarte greu să înveți să citești astfel. Louis Braille își trecea degetele peste fiecare literă, însă atunci când ajungea la finalul propoziției, uita cuvintele de la început.

Într-una din zile, la Institut a venit Charles Barbier, un ofițer al armatei franceze. Acesta le-a prezentat elevilor nevăzători un sistem cu 12 puncte, creat pentru ca soldații să poată comunica în timpul nopții, fără a fi nevoiți să vorbească sau să folosească lumina.

Pe o bucată de hârtie, căpitanul a perforat cu ajutorul unei unelte ascuțite puncte și liniuțe. Semnele formau cuvinte și puteau fi citite cu ajutorul atingerii degetelor. Soldații l-au considerat un sistem prea complicat, însă ofițerul s-a gândit că ar putea fi de ajutor oamenilor nevăzători.

După ce au folosit sistemul, elevii nevăzători au ajuns la aceeași concluzie ca soldații. Era complicat, ceea ce îl făcea dificil de învățat. Un singur cuvânt era alcătuit din prea multe puncte și liniuțe, însă ocupa mai puțin spațiu decât procedeul cu imprimarea literelor pe bucăți de plumb.

Cum a apărut sistemul Braille

Louise Braille a fost impresionat de sistemul prezentat de ofițer și își petrecea timpul liber studiind. Își dorea să găsească o modalitate mai simplă care să conțină litere, numere dar și semne de punctuație. Stătea până târziu în noapte și lucra încercând să îmbunătățească acest sistem atât de necesar persoanelor nevăzătoare. După doi ani de muncă, când avea vârsta de 15 ani, a reușit să creeze un nou cod care era mult mai ușor de învățat și mai rapid de citit.

Băiatul a prezentat directorului Institutului nou cod creat de el. Pentru a-l testat, cadrul didactic a citit un articol dintr-un ziar, iar Louis a scris pe o coală de hârtie, cu ajutorul unui stilou ascuțit, cuvintele citit de director. La final, a trecut degetele peste foaia sa și a reprodus cu exactitate tot ceea ce scria în ziar.

Noul sistem de citire și scriere a fost predat elevilor de la Institutul Regal pentru Tineri Nevăzători. Toți au fost încântați și fascinați de ușurința cu care au putut să îl învețe și apoi să i-a notițe. Puteau acum să se descurce singuri în ceea ce privește cititul și scrisul.

Regele Franței nu a fost încântat de sistemul Braille

Louis Braille era extrem de fericit că sistemul său de scriere și citire era pe placul colegilor săi, însă își dorea ca mai multe persoane nevăzătoare să îl poată folosi. Directorul a trimis o scrisoare guvernului prezentând sistemul și a întrebat dacă este cu putință ca acest alfabet să fie utilizat la scară largă, în scrierile pentru nevăzători.

Între timp, Louis a devenit profesor asistent la Institut, iar cursurile sale erau foarte populare. În timpul liber, rescria cărți în codul său, ba mai mult, a inventat și un sistem pentru ca muzicienii nevăzători să poată citi și scrie notele muzicale. A publicat și o carte, în care descria sistemul său de scriere și citire pentru nevăzători.

Invenția a fost prezentată la Expoziția de Industrie din Paris. În timp ce participanții își prezentau invențiile, Louis Braille și-a luat notițe, iar apoi a reprodus cu acuratețe tot ceea ce s-a prezentat în cadrul expoziției.

Regele a fost prezent la expoziție, însă nu l-am încântat invenția. Nu a declarat sistemul lui Braille limba oficială a nevăzătorilor și nici nu a susținut financiar publicarea vreunei cărți scrise astfel. Acest lucru l-a dezamăgit pe Louis, însă nu a renunțat.

Cea mai mare dezamăgire a lui Louise Braille și gloria după moarte

Chiar dacă invenția sa nu a fost apreciată de rege, el a continuat să își îmbunătățească alfabetul. A lucrat și la crearea manualelor de matematică pentru nevăzători. Se simțea din ce în ce mai obosit, iar medicii i-au spus că suferea de tuberculoză. Singurul tratament pentru această boală era odihna și aerul curat, așa că Louis Braille a renunțat la o parte din cursurile pe care le preda.

Toată munca lui a părut să fie în zadar atunci când a fost schimbat directorul Institutului pentru Tineri Nevăzători. Acesta a interzis sistemul Braille de teamă că elevii să nu devină prea independenți. Decizia a fost o lovitură pentru Louis, iar starea sa de sănătate s-a înrăutățit. A mai lucrat la diverse cărți pentru nevăzători scrise cu ajutorul sistemului său, iar în 1852 a murit.

Din păcate nu a apucat să se bucure de glorie. Sistemul Braille a fost aprobat de către guvernul francez la doi ani după moartea inventatorului. În 1878, Congresul Mondial al Nevăzătorilor a decis ca sistemul de scriere și citire Braille să devină limba oficială a tuturor nevăzătorilor din lume. A fost adoptat în aproape toate limbile cunoscute și s-au scris multe cărți cu ajutorul lui, potrivit icoe.org.