TRAGEDIA AVIATICĂ DIN UCRAINA. Zi de doliu naţional în Olanda. Cutiile negre ale zborului MH 17 au fost predate anchetatorilor olandezi

TRAGEDIA AVIATICĂ DIN UCRAINA. Zi de doliu naţional în Olanda. Cutiile negre ale zborului MH 17 au fost predate anchetatorilor olandezi

Cutiile negre ale zborului MH17 al companiei aeriene Malaysia Airlines prăbuşit în Ucraina au fost predate anchetatorilor olandezi care vor conduce ancheta internaţională legată de producerea catastrofei aviatice, a anunţat Ministerul olandez de Externe, informează Mediafax.

"Cutiile negre ale zborului MH17 au fost predate de către experţii malaysieni anchetatorilor olandezi din cadrul Biroului pentru Securitate (OVV)", a anunţat ministerul într-un comunicat publicat în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

"Reprezentanţi ai Malaysiei şi OVV au semnat un acord de transfer pe teritoriul Aeroportului din Kiev, marţi seara", potrivit ministerului.

Cutiile negre urmează să fie duse în Marea Britanie, la Farnborough, unde vor fi analizate datele stocate.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Experţi din diverse ţări, printre care şi specialişti ai OVV, vor călători la Farnborough cu cutiile negre pentru a ajuta la desfăşurarea anchetei", a mai anunţat ministerul.

Cutiile negre, care au fost predate în cursul nopţii de luni spre marţi de către rebelii proruşi unor reprezentaţi ai Malaysiei, vor fi transportate cu un avion militar belgian.