Din cauza mai multor evenimente rutiere, poliţia a fost nevoită să oprească traficul pe mai multe drumuri naţionale. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia pe DN11 Târgu Secuiesc – Braşov este momentan oprită pe ambele sensuri la km 23+500 de metri, la ieşirea din localitatea Ozun către Braşov, din cauza unor tamponări.
De asemenea, traficul pe anumite segmente de drum din Transfăgărăşan şi Transalpina (DN7C şi respectiv DN67C) este oprit din cauz condiţiilor meteorologice.
Pe Autostrada 1 Orăştie - Sibiu, pe sensul de mers Sibiu - Sebeş, între km 276+100 şi 276+170, au început lucrările de frezare şi asfaltare a suprafeţei carosabile.
Circulaţia rutieră este restricţionată pe Podul Agigea, respectiv pe DN39 (la km 8+988), pe sensul de deplasare Agigea către Constanţa, deoarece au loc nişte reparaţii.