Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Prahova, traficul este restricţionat(se circulă pe un fir, alternativ în ambele sensuri) pe DN1B Ploieşti – Buzău, pe raza localităţii Bucov, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme.
În urma evenimentului două persoane au fost rănite grav. Se estimează ca în aproximativ 45 de minute traficul să fie reluat în condiţii normale.
Reamintim că în perioada 21 iunie – 6 iulie 2018, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă în zona localităţii Belinţ, din judeţul Timiş, pe tronsonul kilometric 468+500 de metri – 463+500 de metri, traficul rutier va fi deviat de pe sensul către Deva pe sensul către Nădlac.
La nivelul ţării sunt închise circulaţiei rutiere patru drumuri naţionale:
- DN 21A între Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pe tronsonul kilometric 0 - 21, până la data de 30.06.2018, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra părţii carosabile;
- DN 7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
- DN 12B Târgu Ocna - Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
- DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), între kilometrii 47 şi 88, până la finalul anului 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.
În ceea ce priveşte traficul aerian, feroviar şi maritim, nu sunt sesizate probleme majore, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale.