În judeţul Ialomiţa traficul pe DN2 se desfăşoară îngreunat la ieşirea din localitatea Urziceni către Buzău, din cauza unei coliziuni între două autoturisme.
Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, traficul este oprit pe două drumuri naţionale, respectiv: DN67C Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34 - 60 şi DN7C Transfăgărășan, între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă, pe tronsonul kilometric 104 - 130.
Traficul rutier este restricţionat pe Podul Agigea, respectiv pe DN39 (la km 8+988), pe sensul de deplasare Agigea către Constanţa, până la data de 28 noiembrie 2017, în vederea finalizării unor lucrări de reparaţii.
În această perioadă va fi interzisă tranzitarea podului cu autovehicule şi convoaie agabaritice, precum şi manevra de depăşire, iar viteza de circulaţie va fi limitată la 50 km/h pe toată lungimea podului.
În județul Olt, DN64 Caracal-Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 - 40, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara, scrie INFOTRAFIC.