Traficul de carne vie nu este doar apanajul interlopilor şi autorităţilor din Caracal. În multe alte locuri din ţară există un „Caracal” unde infractorii îşi dau mâna cu cei care ar trebui să-i aresteze. Ce iese din această cârdăşie? Minore abuzate şi traficate, violuri, răpiri şi mulţi, foarte mulţi bani.
Din păcate, unele dintre dosarele întocmite pentru trafic de carne vie se pierd în hăţişul Justiţiei şi cei care ar trebui să răspundă, scapă basma curată.
Nu mai departe de luna trecută, am avut exemplul de la Ţăndărei, când atât de mult s-a tărăgănat dosarul, încât faptele s-au prescris. Ba inculpaţii îşi mai şi vor banii confiscaţi la percheziţii înapoi!
Tot tărăgănat este şi dosarul unui poliţist: fostul şef al Poliţiei Mizil. Care, asemenea şefului Poliţiei Caracal, imediat după ce a început scandalul, nu atât de mediatizat precum cel din orașul oltenesc, dar la fel de grav, a ieşit bine-mersi la pensie, ditmai comisar-şef, cu pensia aferentă.
O arestare de câteva zile
Marius Nicuşor Rotaru, fostul şef al Poliţiei Mizil, a fost arestat preventiv în septembrie 2016, în urma unor percheziţii efectuate de DIICOT Prahova. Acuzaţiile la adresa lui erau extrem de grave. Pretinsese favoruri sexuale de la o tânără care venise să reclame la el un viol.
În afara acestor cereri de a face anchetă, comisarul nici nu înregistra plângerile unor fete obligate să se prostitueze de către interlopii care, ulterior, i-au devenit polițistului colegi de dosar. El era un fel de mediator, între victimă şi reclamaţi, având şi el partea lui de câştig. Bani şi favoruri sexuale.
După percheziţii, Nicuşor nu a stat în arest decât câteva zile, pentru că nu prezenta pericol social. A ieşit şi din arest, a ieşit şi la pensie. Acum zburdă liber şi, din când în când, atunci când este citat, mai trece pe la tribunal să mai afle că iar i-a fost amânată judecata.
O listă care spune tot
Cităm un fragment din documente oficiale de la tribunal care, credem noi, spune tot despre felul în care se desfăşoară acest proces.
- Ședința din data de 13.05.2019 la ora 9:30
Complet: 9CPF+EC
- Amână cauza
Amână pronunţarea la data de 28 mai 2019
Încheiere amanare iniţială a pronunţării din 13.05.2019
- Şedinţa din data de 08.04.2019 la ora 9:30
Complet: 9CPF+EC
- Amână cauza
lipsă dosar fond
Încheiere de sedinţă din 08.04.2019
- Şedinţa din data de 12.03.2019 la ora 23:59
Complet: 9CPF+EC-AP
- Amână cauza
În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. admite în parte excepţiile ridicate de către inculpatul Rotaru Marius Nicuşor. Respinge excepţiile invocate de inculpatul B. E. F. Constată neregularitatea actului de sesizare nr. 175/D/P/2018 din 27.06.2018 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Ploieşti. Prezenta încheiere se comunică potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.03.2019.
Încheiere finala camera preliminară 91/2019 din 12.03.2019
Și tot așa, termen de termen, lună de lună, din 2018 încoace...
Aşadar, amânări peste amânări, neregularităţi în actele de sesizare ale instanţelor, ceea ce face ca dosarul să fie restiutuit pentru completarea cercetărilor, precum şi alte tertipuri care-l fac pe Nicuşor cel doritor de favoruri sexuale să privească încrezător în viitor.
Pe lângă fragmentul de listă, iată şi o secvenţă reprezentativă din activitatea de om al legii a lui Rotaru. La începutul anului 2016, Diana, una dintre fetele exploatate de proxeneţii din Mizil, a reuşit să evadeze pe geam din locul unde era ţinută cu forţa. Bine că nu a sunat la 112, aşa cum a făcut la Caracal Alexandra, că cine ştie ce se mai întâmpla. A fugit pe geam şi s-a dus glonţ la poliţie unde a primit-o chiar şeful, Nicuşor al nostru. Care i-a ascultat povestea, dar a sfătuit-o, aşa cum făcea de fiecare dată în astfel de cazuri, aşa cum au făcut şi miliţienii din Caracal, să nu depună plângere. Speriată, fata a făcut această greşeală, de care însă nu trebuie să o acuzăm. Era, totuşi, pe mâinile şefului poliţiei. După care s-a îngropat totul.
Inculpaţi în puşcărie, inculpat la pensie
Talerele balanţei Justiţiei, se pare că nu s-au înclinat la fel pentru toţi inculpaţii din dosarul în care este prins şi fostul şef de poliţie orăşenească. Spre exemplu, femeia în casa căreia erau sechestrate fetele şi obligate să se prostitueze, a fost condamnată încă din anul 2017 la patru ani cu executare. Pentru că avea peste 60 de ani, femeia a executat numai o fracţiune de pedeapsă şi acum este liberă.
Tot liberi ar fi fost şi cei care se ocupau efectiv cu scosul fetelor la produs şi paza lor, să nu fugă, dacă nu ar fi fost cercetaţi şi în alte dosare penale.
Singurul care mănâncă liniştit pensie de şef de poliţie este Nicuşor.
Nici până la data aceasta, nu s-a stabilit un nou termen de judecată pentru el.