ANCHETĂ. Membrii unei rețele de traficanți de heroină ce acționa pe ruta Turcia-România au fost „săltați”, ieri, de polițiștii de frontieră de la Vama Giurgiu, pentru a doua oară în doar trei luni.
„După ce, în decembrie anul trecut, au fost eliberați din arest de judecători care au stabilit că pot fi cercetați în libertate, liderul grupării - un cetățean turc - și complicea sa - o bucureșteancă care se ocupa cu vânzarea stupefiantelor în cartierul Ferentari din Capitală -, și-au continuat afacerile.
Am fost pe urmele lor încă din momentul în care au fost puși în libertate, așa că, ieri, i-am prins în momentul în care încercau să introducă în țară două kilograme de heroină, în valoare de aproximativ 60.000 de euro”, au precizat surse din rândul anchetatorilor. Cei doi, precum și doi „cărăuși” care i-au ajutat, riscă pedepse de până la 25 de ani de închisoare.