Traficul rutier va fi deviat pe autostrada A1, începând de luni, pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva - Orăştie cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Traficul rutier pe autostrada A1, între Şoimuş şi Simeria, va fi deviat pe DN 7 începând de luni, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat remis AGERPRES.
„Începând de luni, 10.09.2018, se va închide circulaţia rutieră pe autostrada A1, între km 353+660 şi km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Şoimuş şi nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfăşoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva”, se arată în documentul citat.
Măsura închiderii circulaţiei pe acest tronson de autostradă a fost luată pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva - Orăştie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva (în execuţie).
„Rugăm conducătorii auto să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară”, atrage atenţia CNAIR.